Mandatul lui Răzvan Vlad la CS Blejoi s-a ”închis” ieri, după mai bine de 8 ani de prezență pe banca tehnică a echipei! Mandat cu destule reușite, cu momente de cumpănă, dar merită remarcată consecvența dovedită de conducerea echipei, rar fiind astfel de exemple de continuitate în fotbalul nostru. Și, totuși, vine o zi când trebuie schimbare, când se impune un suflu nou, iar acest lucru s-a întâmplat ieri la formația prahoveană de Liga a III-a, care a decis să-l ”mute” pe Răzvan Vlad în planul secund, urmând să se ocupe de o echipă de juniori, în locul său fiind creditat pentru postul de antrenor principal Marius Vișan!
Acesta, președinte – jucător la Tricolorul Breaza, tocmai a lăsat o altă echipă din Liga a III-a, Olimpia Rm. Sărat, acum câteva săptămâni, unde a fost tot antrenor principal! Vișan a preluat Blejoiul, urmând să fie ajutat de către Ionuț Neagu, cel alături de care a lucrat la cursurile UEFA C organizate de către AJF, Neagu fiind antrenor la juniorii Astrei și la Viking Pruszinski în paralel!