George Marin
La Campionatele Europene de box pentru Seniori sub 22 de ani, frații Dumitrescu au părăsit competiția aproape simultan.
Primul a urcat în ring George (cat. 67 kg.), care l-a întâlnit pe turcul Mehmet Aydemir. În primul rund, George a aplicat o tactică defensivă – de ce oare? – stând bine blocat și bazându-se pe lovituri bine țintite. Acestea au fost puține ca număr. Fiind în avantaj (corect!) după primele trei minute, turcul a început să „alerge” în ring, abordând un stil de „șmecheraș”, lovind doar atunci când George se afla mai aproape de el. La rândul său, George a inițiat câteva acțiuni ceva mai consistente, dar insuficient ca să ia unanimitatea deciziei în acest rund. Ultimul rund a fost la discreția lui George, care a lovit mult mai mult și mai precis, mai ales că turcul a dat vizibile semne de oboseală, „crosul” lui prin ring salvându-l de la a încasa mai multe lovituri. Decizia a fost 4-1 în favoarea turcului.
În timp ce pe ringul A se anunța decizia în meciul lui George, pe ringul B începuse meciul lui Iulian cu cehul Dominik Gloser, în cadrul categoriei 75 de kilograme. Lupta a început fără menajamente, cu schimburi rapide de lovituri. Iulian a plasat câteva croșee și upercuturi de stânga și a dominat lupta în ring. Extrem de surprinzător, decizia rundului a fost în favoarea cehului! În rundul secund, Iulian a atacat permanent, uneori cu neglijarea defensivei, dar ar fi trebuit să fie în avantaj și pe buletinele arbitrilor-judecători. S-a întâmplat în cazul a doar doi oficiali din cei cinci (Italia și Suedia). Ultimul rund a adus mult mai multe lovituri clare din partea lui Iulian, în timp ce adversarul a încercat să își conserve avantajul. Culmea este că și acest rund a fost văzut în favoarea cehului de către doi oficiali (Franța și Italia). Decizia finală a fost în favoarea cehului, tot 4-1!
Am revăzut înregistrările meciurilor și trebuie să spun că impresia inițială, din transmisia directă, aceea pe care ați citit-o mai sus, nu numai că nu a fost alterată, ci, mai mult, a fost întărită, făcând abstracție că ambii pugiliști sunt din Ploiești. Dacă la George se poate discuta luând în considerație tactica adoptată și evoluția din primul rund până la jumătatea celui secund, în cazul lui Iulian nedreptatea pare evidentă pentru cine are ochi neutri. Pare că nu acesta a fost cazul arbitrilor-judecători.
Cel de-al treilea ploieștean, Marian Ghinoiu (cat. 54 kg.), va lupta mâine, în gala de seară, cu kosovarul Bashkin Bajoku.