Florin Tănăsescu
Ar fi putut să joace pe scena unui teatru, după cum, la fel de bine, interlocutoarea nostră ar fi putut fi procuror sau judecător. Dintre toate acestea, însă, Emanuela Maria Antonescu a ales să dea curs „regulei chemării”, aceea de a deveni avocat. Şi nu întâmplător se află la al doilea mandat ca Decan al Baroului Prahova.
A scris – în măsura în care timpul şi arhiva care a mai rămas în barou i-au permis – un articol în revista dedicată împlinirii unui secol şi jumătate de avocatură prahoveană. Intenţionează, după cum ne-a mărturisit, ca împreună cu magistrat Crina Letea, Preşedinte al Tribunalului Prahova, să scrie ” Monografia Baroului Prahova”.
Fireşte, aici, scepticii pot invoca: „Între idealurile oamenilor/ Şi realizarea lor/ Întotdeauna va exista/ O diferenţă de nivel/ Mai mare/ Decât cea mai înaltă cascadă”.
Pe de altă parte, ne hazardăm a scrie că între intenţie şi realizare există şi o certitudine. Certitudinea că, pornind de la o revistă, se poate tipări şi o monografie. Fiindcă primul pas este mai greu. Următorii presupun voinţă, respect pentru meserie şi alte atribute. Despre vocaţie şi împlinire, despre ce înseamnă a-ţi respecta profesia, are primul cuvânt Decanul Baroului Prahova, avocat Emanuela Maria Antonescu:
– Eram în clasa a XII-a de liceu şi vroiam să dau examen la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Tatăl meu mi-a spus: „De ce vrei să joci pe scena unui teatru şi nu în faţa unui complet de judecători?”. Cred că acesta a reprezentat momentul de cotitură al drumului meu în ceea ce priveşte alegerea profesiei. Şi nu numai a profesiei, ci a tot ceea ce mă defineşte, astăzi, ca om.
– Tatăl dumneavoastră, care a fost tot avocat…
– Şi tatăl meu, şi bunicul meu au fost avocaţi. Cred, aşadar, că am datoria morală de a mă ridica la ceea ce a însemnat, cândva, această profesie. Căutând în Arhivele Baroului- pentru a scoate Revista dedicată împlinirii a 150 de ani de avocatură în Prahova – am găsit şi numele bunicului meu care, în anul 1948, a fost exclus din avocatură de către comunişti. Atunci, prin epurarea profesiei de avocat au fost excluși aproximativ 400 de avocați prahoveni, în Colegiul de Avocați Prahova având dreptul să profeseze, ulterior adoptării acestei măsuri – drept “conferit” de autoritățile statale de la acel moment după criterii de “origine sănătoasă” și nu după criterii de profesionalism – cel mult 70 de avocați.
– Afirmaţi despre datoria morală de a vă ridica la înălţimea profesiei…
– Da, fiindcă am ca repere nume precum Gogu Fotescu – avocat şi primar al Ploieştiului, Alexandru Radovici – fost, de asemenea, o perioadă, primar al municipiului, Nicolae Pârvulescu – fost Decan al Baroului Prahova, care a luptat şi în Primul Război Mondial, luând parte la luptele de la Mărăşeşti…. Şi sunt multe, multe nume de avocaţi, oameni adevăraţi, care au activat în cadrul Baroului Prahova.
– Multe, multe alte nume, printre care se regăsesc cele ale tatălui şi bunicului dumneavoastră !
– Pot spune doar că urmez o tradiţie a familiei. Şi că încerc să mă ridic la înălţimea unor oameni de ţinută morală şi intelectuală. A unor oameni pe care nu profesia sau funcţia i-a schimbat, ci ei au reuşit să încline balanţa spre umanism.
– Cunoaşteţi formularea ” Recomandă-mi un avocat bun, care ştie să vorbească bine”…
– Da, iar aici trebuie să disjungem. Pe de o parte, în opinia mea, nu oricine poate practica avocatura. Este o chestiune de vocaţie. Pe de altă parte, un avocat bun poate să fie – în opinia unora – acela care a câştigat un anumit proces. Or, o cauză în care cineva a câştigat nu seamănă cu o alta. Mie însămi mi-au solicitat unii justiţiabili, după ce m-au auzit pledând în faţa completului de judecată, să îi reprezint. (…) Da, sunt de acord că un avocat trebuie să aibă talentul oratoriei. Pe de altă parte, în ultimii doi ani, în contextul pandemiei, avocatura a presupus mai mult a depune diverse acte scrise, oarecum în detrimentul oratoriei. Rezumând, însă, consider că, da, contează prestanţa avocatului în faţa completului de judecată.
Cât despre a recomanda un avocat bun, să nu uităm că suntem în era digitalizării, deci acesta ştie să se promoveze şi singur.
– Se spune că medicii sunt cei care citesc mult. Avocaţii?
– Şi noi, în permanenţă, trebuie să fim la curent cu noutăţile legislative, cu practica judiciară, cu toate schimbările care au loc în acest sistem juridic din ce în ce mai dinamic. Deci şi avocaţii o fac.
– Ce carieră aţi alege dacă ar fi să o luaţi de la capăt?
– Tot avocatura. Şi am avut ocazia să o iau de la capăt. A existat perioada în care era criză de personal în magistratură. Era nevoie de judecători. Trebuia să îmi depun doar dosarul şi să particip la un interviu. Atunci – se întâmpla după anul 2000 – se putea intra mai uşor în sistem, în comparaţie cu ziua de astăzi. Am avut ocazia de a fi judecător. Am refuzat. Am considerat că acesta este drumul meu. Şi nu regret.
***
După cum, în Drept, există „obiceiul locului”, care este izvor nescris de lege, tot aşa se poate spune că există oameni care au răspuns „regulii chemării”, creând din această profesie o vocaţie. Iar dacă interlocutoarea noastră a evocat numele unor personalităţi din avocatura prahoveană – printre care tatăl şi bunicul domniei sale – peste ani şi ani, sau, de ce nu?, chiar într-o monografie mai aproape de zilele noastre, se va scrie: „Teatrul românesc a pierdut un actor, Baroul Prahova a câştigat un avocat care a înnobilat această profesie: Decan Emanuela Maria Antonescu”.
