Zona surprinsă în imagine este din Ploiești, aflându-se la intersecția străzilor Verii cu Traian. După cum se vede, zona a fost delimitată, dar până nu de mult aici era ca un soi de ”junglă”, peste o fostă fundație, abandonată de ani buni, crescând, la discreție, tot soiul de arbuști, deseori fiind și un loc unde erau depozitate mormane de gunoaie, chiar lângă indicatorul, instalat de către municipalitate, prin care se atrăgea atenția că această ”practică” este interzisă. Aici ar urma, se pare, să fie construit un bloc nou a cărui destinație, după cum a anunțat primarul Andrei Volosevici, deja se cunoaște. Mai exact, a fost gândit pentru relocarea acelora care locuiesc acum în blocul ”7 etaje”, variantele de apartament la schimb, într-un bloc nou, sau despăgubirea, fiind cele luate în calcul după ce, în urma sondajului organizat luna trecută de către municipalitate, peste 70% dintre ploieșteni au răspuns cu ”Da” la întrebarea dacă ar fi de acord cu demolarea cunoscutului bloc, în ideea sistematizării zonei centrale.