Negocieri sub înaltă tensiune între ruşi şi americani au avut loc ieri la Geneva, pe fondul temerilor legate de invadarea Ucrainei de către Rusia, care pretinde o limitare a influenţei occidentale la frontierele sale, a relatat AFP,preluată de Agerpres. Reuniunea, care a debutat la ora locală 08:55 (07:55 GMT) la sediul reprezentanţei americane din Geneva, a avut loc la nivel de miniştrii adjuncţi de externe – secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, şi viceministrul de externe rus Serghei Riabkov -, a indicat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Delegaţia rusă a sosit puţin după ora 08:30 (07:30), după delegaţia americană, sub supravegherea poliţiei. A fost pentru a treia oară când Sherman şi Riabkov s- au întâlnit la Geneva după summitul celor doi preşedinţi, Joe Biden şi Vladimir Putin, din iunie 2021, pe malul lacului Geneva.
Wendy Sherman şi Serghei Riabkov s-au întâlnit mai întâi pe 28 iulie la reprezentanţa permanentă a Statelor Unite, iar apoi la cea rusă, pe 30 septembrie.
Această a treia întâlnire lansează o săptămână diplomatică intensă în încercarea de dezamorsare a crizei explozive având în centru Ucraina.
Statele Unite şi Rusia s-au poziţionat ferm înaintea acestor negocieri. Washingtonul a avertizat asupra riscului de „confruntare”, iar Moscova a exclus orice concesie.
Pe lângă discuţiile americano-ruse de ieri, din Elveţia, o întâlnire NATO-Rusia este prevăzută mâine la Bruxelles, urmată de o reuniune joi la Viena a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), pentru a-i include pe europeni, care se tem să nu fie marginalizaţi. Occidentul şi Kievul acuză Rusia că a masat aproape 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei potenţiale invazii şi l-au ameninţat pe Vladimir Putin cu sancţiuni „masive” şi fără precedent dacă va ataca din nou Ucraina.
Aceste sancţiuni ar putea ajunge până la a exclude Rusia din sistemul financiar internaţional ori a împiedica intrarea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2.