Florin Tănăsescu
Nimic nu-l mai interesa. Nici la „Bună- ziua!” nu răspundea. Arareori, mormăia „Bună seara!”. Cel mai bine articula, în loc de noapte bună, „Beznă bună!”.
Ziua, număra frunzele câte unui copac: „Ieri, era cu una mai puţin. Azi, două lipsă. Cine ştie câte vor mai cădea într-o lună? După calculele mele, treijdouă”.
Le aduna pe toate şi le-aşeza într-o carte: „Istoria-ierbar”.
În fiecare dimineaţă, se ferea de prima rază de soare. „S-ajungă la toţi, să se bucure lumea de ea.” Asta era explicaţia mişcărilor ce semănau cu înviorarea de dimineaţă. Trezirea la viaţă. A unui om, nu a unei naţii care îşi trăieşte „Istoria-insectar”.
Ultima ispravă care a pus capac răbdării unora a fost atunci când a mângâiat aerul cu palma. „Eu netezesc urma păsărilor visătoare!”, l-a auzit cineva strigând.
Deja devenise strigător la cer. O lună să aibă treijdoi de ani ? Păsările călătoare să viseze zborul?
„Şapte zile din săptămână voi aduna frunzele uscate într-o lună cu treijdouă de zile. Într-a opta voi răsfoi Istoria-somnifer”, a mai zis ciudăţenia de om.
Convingerea multora era că dăduse în mintea copiilor.
Savanţii aveau o explicaţie mai elevată. Unii au zis că adună vieţile irosite într-o lună cu 32 de zile. Alţii, că desenează pe caiet, din amintiri, traseul păsărilor călătoare. Că nici astea nu se mai întorc de la o vreme în ţara hereţilor, gaiţelor, trântorilor…
Părerea unanimă a fost că săptămâna cu opt zile nu strică. Chiar e indicat să bagi la cap Istoria- somnifer.
Nimic nu-l mai interesa. Nici la „Bună-ziua!” nu răspundea. Arareori, mormăia „Bună seara!”. Deseori rostea „Beznă bună!”.
Şi încă un amănunt: înainte de a adormi, recita: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea….”.
Iar în loc de „Amin!” zicea: „Voi, da!”. Voi, care scrieţi Istoria-ierbar a unei Românii- insectar!
În fiecare lună cu 32 de zile! De tot atâţia ani. Treijdoi la număr…
