Chiar dacă este vacanță în fotbalul prahovean, prin ”birouri” mai se întâmplă câte ceva, cea mai importantă mutare a finalului de an fiind stabilirea componenței băncii tehnice la Tricolorul Breaza, una dintre formațiile cu pretenții la promovare.
Astfel, după despărțirea de Iulius Mărgărit, Laurenţiu Urdea a fost interimar pentru ultimele două meciuri, până la urmă alesul conducerii pentru retur fiind un nume foarte cunoscut în zonă – Costin Plăvache (foto), care revine în prim plan şi preia conducerea tehnică cu destule probleme pe ”ordinea de zi imediată”, Tricolorul având de rezolvat situația celor câțiva jucători importanți în peisajul Ligii A (golgheterul Ciobau, Rusu, Butufei etc) care ar putea părăsi echipa în această pauză de iarnă.
Schimbare pe banca tehnică este și la AFC Bănești Urleta, unde Claudiu Dumitrescu – antrenor și jucător la formația clasată și ea în ”topul” Ligii A – a decis să părăsească acest proiect, urmând a se muta, foarte probabil, la un proiect din Câmpina natală, anume la CSC Câmpina.
Și la surpriza Ligii A, CS Cornu, avem parte de o renunțare importantă, veteranul Mihai Micu alegând să plece, urmând să continue activitatea la un nivel inferior, la Gura Vitioarei, plecarea sa reprezentând o pierdere importantă pentru gruparea din Cornu.