Florin Tănăsescu
Mârţoaga şi-a aprins o ţigară şi-a sorbit din cafea. A exclamat: „Nu-i rea! Să moară Fefeleaga dacă mint cu ceva!”.
Aşa a început totul. Cu Bator emancipat. Nervos la rugămintea bietei Fefelege: „Mergem, mă?”
Mânioasă la auzul apelativului „mă”, gloaba a ridicat din sprânceană: „N-am înţeles! Mie îmi spui dom’ şef Bator. Că nu ne tragem de dârlogi!”.
Biata femeie, care umbla în cizme pe vremea când mârţoaga era mârţoagă, iar calul pur- sânge nu dădea pe ea nici o copită, s-a conformat.
– Să trăiţi, dom’ şef Bator! Punem şi noi umărul la ceva ? Cărăm o desagă?
– Ce-s prost?
Şeful catâr a plecat. Plin de importanţă, în loc de desagă, purta geanta diplomat. Avea şofer la scară… Şi bodyguard.
Fefeleaga-ţară a rămas de căruţă. Şi căra, şi căra… Şi ducea sacii cu sărăcia – nu sarea! – neamului ăsta.
O altă zi din viaţa măgarului începea şi începe aşa: „Dom’şoara secretară, o icră neagră, o măslină, servim şi noi ? Nici un whisky n-ar strica. Şi nici compania ta!”.
„Cum să nu, dom’ şef Bator! Avem pentru dumneavoastră – şi pentru toţii domnii Batori – tot „ce vrea muşchii lor”! Doar proştii „munceşte”. Dumneavoastră gândiţi la binele ţării.
În timpul ăsta, Fefeleaga trăgea sacii. Nu-i mai ducea în cârcă. Îmbătrânise şi ea. O apăsa şi sărăcia… Şi disperarea…
Şi tot aşa, din 90 încoace, o Fefeleagă – ţară, îmbătrânită şi chinuită, dă onorul unor dobitoace.
Doar Batorii neamului întineresc. Doar Batorii ţării se înmulţesc. Doar ei, nu-i aşa?, gândesc…
‘Trăiţi! Onor de la un popor !
Munceşte bleaga Fefeleaga, dom’ şef Bator!
