Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare săptămână să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.
Ilie Petre – preşedinte
După numirea în funcţia de director general al U.M. Plopeni a lui Gheorghe Şilaev (1953), sindicatul uzinei ştiindu-l un înfocat suporter al sportului l-a numit în funcţia de preşedinte al colectivului sportiv pe Ilie Petre, un tânăr membru marcant al mişcarii sindicale din cadrul uzinei de la Plopeni. Ilie Petre s-a născut la 18 ianuarie 1926, în comuna Telega (Prahova), iar din 1950 a fost angajat în uzină, lucrând mai întâi ca forjor şi ulterior promovând până în funcţia de preşedinte al colectivului sportiv, fiind cel mai tânăr preşedinte din istoria sportului local. Numit preşedinte, a fost „scos” din producţia din cadrul uzinei şi mutat la noul sediu de reşedinţă al colectivului sportiv, actualul sediu al primăriei din localitate, care până atunci fusese sediul de reşedinţă pentru desfăşurarea activităţii directorului general Ion Ianu. După numirea în funcţie este trimis, timp de trei luni, de conducerea sindicatului, la şcoala de organizare sportivă, cursuri ţinute de Uniunea Generală a Sindicatelor.
După 1950, odată cu trecerea echipei la noua denumire, cea de Metalul Plopeni, la poarta stadionului a fost construită, de circa doi metri înălţime, o siglă din lemn, frumos gravată, în formă de M, simbolizând emblema şi numele stadionului. Acesta a fost primul lucru pe care noul preşedinte a trebuit să îl distrugă după vizita la stadion a unui membru marcant din conducerea Partidului Muncitoresc Român, care a protestat vehement către conducerea uzinei, politrucul văzând în emblema clubului un semn al monarhiei, numele regelui Mihai. Pe timpul cât a fost preşedinte, majoritatea sportivilo -care erau angajaţi ai „şantierului doi” – nu au beneficiat de nicio primă de joc, dar în schimb beneficiau de o rentă suplimentară lunară, numită primă de izolare. De asemenea, Ilie Petre s-a numărat printre cei 600 de spectatori care au asistat la inaugurarea tribunei de beton, în 1952, un eveniment sărbătorit cu foarte mult fast de conducerea uzinii, prilej cu care s-a desfăşurat un meci în nocturnă!, contra echipei Metalul Târgovişte. Partida s-a jucat la lumina improvizată a unor becuri de mare putere, acest joc fiind şi singurul disputat în nocturnă la Plopeni, mingea fiind lansată dintr-un elicopter care a survolat timp de zece minute deasupra stadionului. În timpul jocului s-au auzit şi focurile de armă ale „celebrului” stahanovist târgoviştean Ion Vasilescu. Tot preşedintele din aceea perioadă a povestit despre ştrandul din localitate, care a avut la inaugurare o cotă internaţională, găzduind multe concursuri, fiind închis definitiv în 1954. Acest bazin a fost construit la început cu fundul drept, pe timpul războiului a fost ”bazin de electroliză” al uzinei și, trecând la oraș din 1950, s-a hotărât să i se dea o înclinare cu 25 de grade, care a necesitat reumplerea cu pământ pentru a se crea forma dorită. După aceea s-a trecut la turnarea betonului, fără a se mai tasa bine pământul introdus, ceea ce a dus la crăpături ale acestuia pe fundul bazinului. Responsabilul cu apele din cadrul uzinei, pe numele său Igescu, a început reclamaţiile către conducerea întreprinderii, reclamând pierderea unor cantităţi imense de apă, lucru total adevărat, apa scurgându-se prin fisurile create, inundând interiorul unor beciuri situate în vilele locuite din apropierea acestui ştrand. Astfel, după numai doi ani de funcţionare, conducerea uzinei a fost nevoită să închidă ştrandul. Ulterior s-a încercat remedierea acestor scurgeri, dar s-a constatat că nu mai poate fi reparat şi s-au abandonat lucrările la scurt timp. Acest ștrand a fost amplasat pe locul unde astăzi se află clădirea Colegiului Tehnic Gheorghe Lazăr din Plopeni. Tot Ilie Petre povestea despre pasiunea „nebună” a lui Gheorghe Şilaev pentru fotbal, acesta urmărind fiecare joc disputat de „plopenari” pe propriul teren, cât şi în deplasare. Era frecvent însoțit de comisarul sovietic pe linie militară a întreprinderii, Vasili Petrov, cu care discuta în limba rusă, grai pe care directorul general îl știa destul de bine. Pentru a asista la jocurile disputate în deplasare, parcurgea drumul fie cu maşina proprie, fie cu renumita sa motocicletă, stătea întotdeauna în mijlocul spectatorilor şi prin anii 1960 avea un vestit lăutar din Vărbilău, Gheorghe Radu, pe care îl ţinea tot timpul lângă el la meciuri pentru a-i comenta jocul disputat. După pierderea barajului de la Arad, Gheorghe Şilaev a avut intenţia, după cum povestea Ilie Petre, de a cumpăra o echipă din divizia B care să reprezinte Plopeniul, fiind refuzat în cele din urmă de conducerea de partid din acea perioadă, invocându-se motive politice. După barajul de la Arad, Ilie Petre nu a mai fost solicitat să conducă destinele sportului, el a revenit în producţie, lucrând ca maistru în uzină până la pensionare. Ilie Petre a decedat la vârsta de 86 de ani, în anul 2012.
Primul ”golgheter” al echipei
Nicolae Dumitrescu s-a născut la 11 aprilie 1928, la Ploieşti. Prima legitimare a sa ca fotbalist a fost în anul 1946, la echipa Unirea Ploieşti, care activa în campionatul districtual. A evoluat un sezon (1950) la echipa Rafinăria Sov-Rompetrol Ploieşti, iar după satisfacerea stagiului militar a fost transferat de antrenorul Fannu Ştefănescu la Metalul Plopeni, unde a devenit în scurt timp unul dintre jucătorii de bază ai echipei, pentru o lungă perioadă de timp. Ca jucător s-a remarcat ca un veritabil mijlocaş dar şi ca atacant, având un foarte bun randament la executarea loviturilor libere şi posedând un dribling derutant. A mai evoluat la Metalul 108 Cugir, în returul ediţiei 1955, de unde s-a întors accidentat, scăzându-i foarte mult potenţialul de joc, după refacere. Nicolae Dumitrescu a fost unul din golgheterii din perioada de pionierat a echipei, marcând peste 300 de goluri pentru Metalul, în ediţia 1953 stabilind un record încă în vigoare cu cele 47 goluri marcate într-o singură ediție de campionat. A participat cu echipa din Plopeni la 4 baraje de promovare până în anul 1963, când a abandonat activitatea de jucător de fotbal transferându-se pe linie profesională la o uzină din Bucureşti. În perioada 1963/1978 a desfăşurat o bogată activitate ca arbitru, promovând treptat până în lotul naţional B. A decedat la vârsta de 82 de ani, în anul 2010, la Slănic – Prahova.
Maistrul…
Petre Babone s-a născut la 14 martie 1935, la Băicoi – Prahova. A început fotbalul pe maidanele urbei natale, dar prima legitimare o are în 1950 la echipa A.C.C. Câmpina, unde evoluează alături de viitorul internaţional Nicolae Georgescu. În vara anului 1951 se transferă la şcoala profesională de ucenici ,,Ilie Pintilie” şi face parte din echipa Metalul Plopeni, cu care evoluează la barajul pentru promovare în divizia B de la Arad din 1954. În 1955 evoluează la Metalul 108 Cugir, după care se transferă în Capitală, la Dinamo 6 Bucureşti, unde evoluează timp de doi ani. În 1958 trece la Dinamo Bucureşti. Debutează în divizia A la 16 martie 1958, în partida U.T.A. – Dinamo 1-1. Aici l-a avut ca antrenor pe marele internaţional Iuliu Baratky, de la care a învăţat multe taine ale fotbalului şi diferite procedee tehnice, care s-au văzut în evoluţiile sale ulterioare. Din toamna anului 1958 face parte din echipa Petrolul Ploieşti, cu care câştigă titlul naţional în 1959 şi debutează în echipa naţională la 19 iulie 1959, în partida U.R.S.S.- România 2-0, singurul său joc sub tricoul naţionalei A, care din păcate, a fost șters din palmaresul echipei României. A fost, însă, primul jucător care a evoluat la Metalul Plopeni şi a îmbrăcat ulterior tricoul de internaţional A. La Petrolul a evoluat până în 1961. Pentru un tur de campionat evoluează la Prahova, de unde revine la Petrolul pentru turneul din Vietnam şi Indonezia şi returul ediţiei 1961/62. În următoarea ediţie se află sub culorile echipei Prahova Ploieşti, care la sfârşitul sezonului a fost retrogradată în campionatul orăşenesc. După ispăşirea a doi ani de suspendare, revine la Metalul Plopeni, unde evoluează până în 1968. A fost jucătorul care a revigorat, prin venirea sa, jocul echipei, un jucător care se pregătea cu o conştiinciozitate rar întâlnită şi aborda cu seriozitate fiecare partidă disputată. Cariera fotbalistică şi-a încheiat-o ca antrenor – jucător la Metalul Lilieşti în 1971. În continuare s-a dedicat activităţii profesionale, lucrând ca maistru metrolog la I.M. Plopeni. S-a pensionat în 1997. Vărul său, Constantin Babone (n.31.ianuarie 1931, la Băicoi), a evoluat, şi el, o scurtă perioadă la echipa din Plopeni.
