Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Prahova, împreună cu reprezentanţi ai Serviciilor de Investigații Criminale, Rutiere şi de Ordine Publică, sprijiniţi de jandarmi, au desfășurat mai multe acţiuni de verificare, în contextul pandemic actual, în zona mai multor unități de învățământ de pe raza județului.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, ” marţi, 23 noiembrie a.c., au fost efectuate controale în zonele mai multor şcoli aflate în localități de pe raza județului care înregistrează o incidență crescută a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV2, respectiv Băicoi, Bănești, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg și Poiana Câmpina.
Activitățile au avut mai multe obiective, cum ar fi prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile, creșterea sentimentului de siguranță în rândul elevilor și personalului didactic, cât și verificarea modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea epidemiei de Covid 19.
În acest context, polițiștii au verificat 15 unități de învățământ ocazie cu care polițiștii au interacționat cu elevii (…)”.