La finalul primei faze din cadrul Programului Naţional de Selecţie pentru baschetbalişti “Under 14”, care a avut loc la Ploieşti, Primăria Municipiului Ploieşti şi Federaţia Română de Baschet au organizat o conferinţă de presă în care au fost prezentate detalii despre acest proiect. La întâlnire au participat primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Emilia-Carmen Tocală, managerul general al Federaţiei Române de Baschet, fostul mare internaţional Cătălin Burlacu, dar şi o tânără speranţă împătimită de baschet, micuţa sportivă Maia Mircioagă.
Cu această ocazie, edilul-şef al municipiului Ploieşti şi-a exprimat dorinţa de a sprijini cât mai mult posibil performanţa sportivă, cât şi sportul practicat în rândul copiilor, declarând: „Mă bucur că, prin această iniţiativă, putem să scoatem cât mai mulţi copii pe terenurile de sport. Deşi apreciez foarte mult şi preocupările lor pentru IT, consider că mişcarea este primordială şi vitală în dezvoltarea armonioasă a acestora. Totodată, mulţumesc federaţiei că a ales oraşul nostru ca loc de desfăşurare a acestui eveniment, cât şi lui Cătălin Burlacu care nu a uitat oraşul unde a jucat, s-a antrenat şi a făcut performanţă în baschet. Un exemplu elocvent în acest sens este şi tânăra Maia Mircioagă care, pentru a îşi împlini visul, baschetul fiind viaţa ei, parcurge zilnic o distanţă considerabilă pentru a ajunge la antrenamente, fără a-şi neglija îndatoririle şcolare”.
În cadrul trialului desfăşurat pe terenurile din Parcul Municipal Ploieşti Vest au fost prezenţi 164 de tineri baschetbalişti, dintre care colectivul tehnic format din 23 de antrenori români şi coordonat de antrenorul grec Molyvdas Athanasios a selectat 96 de sportivi, care vor continua antrenamentele până în data de 10 septembrie.
De la cluburile prahovene au fost selecţionaţi următorii sportivi: Mihai Oprea (Lynx Ploieşti, antrenor Florentin Creţu), Octavian Ion (Pantera Baschet Ploieşti, antrenor Ovidiu Coniac), Federico Diaconescu (CSM Ploieşti, antrenor Ionuţ Ivan), Karina Chiţu, Paula Rosenauer, Maria Olteanu (toate de la CS Câmpina, antrenor Liviu Dochia).
Următoarea acţiune din cadrul Programului Naţional de Selecţie U14 va avea loc în luna octombrie, într-o locaţie care urmează să fie anunţată.