Luiza Rădulescu Pintilie
În felul său, fiecare copil ascunde în lumea lui lăuntrică un fel de oglindă prin care dezvăluie în afară ceea ce vede şi aude în jur. De aceea e de datoria celor mari să-i îndrume şi să le fie model astfel încât vorbele, comportamentul şi faptele celor aflaţi la vârsta învăţării să reflecte binele şi frumosul cu care au fost înconjuraţi şi apoi să-i conducă pe drumul propriei vieţi. Cu două zile înainte de a fi păşit pe porţile grădiniţelor şi ale şcolilor, zeci de copii din comuna Dumbrăveşti au deprins împreună o frumoasă lecţie despre bunătate şi generozitate, despre iubirea aproapelui care, cu siguranţă, se va regăsi printre acele învăţături pe care nu le vor uita uşor. Şi care rodesc cu atât mai frumos cu cât rădăcinile lor îşi fac loc cât mai de timpuriu în sufletele şi în gândurile ce trebuie modelate . Fiindcă în cadrul campaniei umanitare „Ce dacă sunt mic, chiar şi eu pot să surprind” – organizată de Parohia Dumbrăveşti în beneficiul copiilor din comună proveniţi din familii fără venituri sau 
cu venituri modeste – zecile de desene făcute cu migală şi bucurie de preşcolari şi elevi aflaţi în primii ani de şcoală se vor transforma în şansa altor copii de a avea rechizitele pe care altfel poate nu le-ar fi putut aşeza în ghiozdan sau pe bancă. „Licităm şi vom dona, suflete vom bucura”- îndemnul aşezat pe cutia de carton în care s-au strâns bănuţii oferiţi de cei care au apreciat micile opere de artă- sună ca un vers din cărţile cu poezii, dar sună mai ales ca o bătaie a inimii ce descoperă înţelesul faptei bune, a iubirii de cel care nu are şi plânge amărăciunea vieţii sale de copil nevoiaş , înţelegând în acelaşi timp şi ceva mai mult despre ce mare noroc e acela când mama şi tata pot împlini orice dorinţă. Preotul Simion Dragoş Ionuţ, nou venit ca slujitor în Parohia Dumbrăveşti şi cea care, ca preoteasă, 
îi stă alături- Petruţa Simona Simion, care au gândit şi au dus la bun sfârşit toată această de apreciat campanie, şi la fel părinţii care şi-au însoţit, cu emoţie, copiii-artişti în sala Căminului Cultural din Dumbrăveşti (însuşi tânărul preot avându-l alături pe fiul său, Casian), ştiu bine că toate acestea înseamnă în acelaşi timp milostivenie şi smerenie, dragoste de aproape şi bucurie împărtăşită, dar şi datoria celor mari de a le arăta calea faptelor bune.Încât să devină, pe măsură ce cresc, podoabă aleasă a personalităţii şi caracterului lor de oameni între oameni. Cu atât mai mult azi, într-o vreme prea mult tulburată de indiferenţă , trufie şi alte păcate care îndepărtează oamenii în loc să îi apropie. 
Şi ce altă durere mai mare poate să fie decât aceea a copilului care jinduieşte privind la ghiozdanul mai frumos al colegului său, la stiloul, penarul sau caietul pe care el nu le are ?! Iar dacă rămân mai puţine astfel de dureri prin fapte asemenea acesteia care a adus deja zâmbetul pe chipurile unor copii care au învăţat să dăruiască pe măsura puterilor lor şi va adăuga zâmbetele copiilor care vor înţelege că nu sunt ai nimănui şi că în jurul lor sunt oameni care le poartă de grijă, atunci putem nădăjdui că pe calea faptele bune vor fi din ce în ce mai mulţi paşii şi inimile iubitoare. Iar rugăciunea rostită de copii împreună cu preotul aşezării şi cu părinţii care-i cresc, cu siguranţă îi va întări pe toţi în încredinţarea că în bunătate stau frumuseţea vieţii şi mulţumirea sufletească şi fiecare nouă zi e şi un nou prilej de a dovedi şi împărtăşi, prin fapte, această bunătate.Cea pe care nu va întârzia să o dezvăluie şi oglinda a căreia taină o poartă în lumea lui lăuntrică fiecare copil.
