Selecționata olimpică a României s-a reunit ieri la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, acolo unde se va pregăti în regim închis până la plecarea la Jocurile Olimpice din Japonia, programată pe 15 iulie.
Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat lotul pe care îl va avea la dispoziție pentru Jocurile Olimpice, competiție la care România revine după o pauză de 57 de ani!
Printre cei care au prins ”bilete” la Tokyo se află și un fotbalist ploieștean, Valentin Gheorghe (încă) legitimate la Astra, jucătorul născut în 1997, internațional de tineret, având parte de cea mai mare provocare a carierei sale până acum. Stabilirea lotului a fost o provocare pentru FRF, Jocurile Olimpice nefiind programate în perioadă FIFA, iar cluburile au avut dreptul de a răspunde negativ la convocările jucătorilor, ”pierzându-se” nume importante dintre cei care ar fi putut bifa această întrecere fabuloasă pentru lumea sportului (mai puțin, iată, pentru fotbal). Astfel, dintre cei 61 de jucători anunțați inițial în lotul extins, România nu ar fi putut avea la dispoziție un lot complet la această competiție (!!!), multe cluburi refuzând convocările, astfel că, în urma unui demers al FRF, la care s-au aliniat și alte federații naționale de pe toate continentele, FIFA a permis înlocuirea anumitor jucători din lotul anunțat inițial! De această prevedere a beneficiat și Vali Gheorghe, care nu era, inițial, pe listă, ”norocul” său fiind… retrogradarea Astrei și faptul că nu s-a transferat încă, astfel că acesta a fost convocat de Rădoi la Olimpiadă.
Pe lista inițială s-a aflat încă un jucător format în fotbalul prahovean, Velisar (Gaz Metan), dar fostul petrolist nu a mai prins și lotul final, deși a fost în cantonamentul de pregătire pentru Olimpiadă, în Spania, luna trecută!
Turneul Olimpic de fotbal va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. În urma tragerii la sorți, România a fost repartizată în grupa B alături de Noua Zeelanda, Coreea de Sud și Honduras.

Programul meciurilor în grupa noastră:
Joi, 22 iulie
Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)
Duminică, 25 iulie
Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
România – Coreea de Sud (ora locală 20:00, Kashima)
Miercuri, 28 iulie
România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)
Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)

LOTUL ROMÂNIEI LA JOCURILE OLIMPICE

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța), Mihai Popa (Astra), Ștefan Târnovanu (FCSB);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo București), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Virgil Ghiță (Farul Constanța), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanța), Denis Ciobotariu (CFR Cluj);
MIJLOCAȘI: Andrei Ciobanu (Farul Constanța), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Dobre (Dijon/Franța), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluță (Brighton/Anglia);
ATACANȚI: George Ganea (Farul Constanța), George Pușcaș (Reading/Anglia).
Prezența lui George Pușcaș în lot depinde de o reconfirmare din partea clubului Reading. De asemenea, dintre cei 20 de jucători convocați, doi vor fi rezerve. Aceștia vor putea fi utilizați doar în cazul în care vor exista accidentări printre cei 18 fotbaliști din lot. Selecționerul Mirel Rădoi urmează să decidă care vor fi cele două rezerve.