Violeta Stoica
Nu numai urșii au fost sălbăticiunile care au pătruns în localitățile urbane și rurale ale Prahovei, dacă luăm în considerare solicitările primite de jandarmii prahoveni, în cursul acestui an.
Deși, la prima vedere, jandarmii prahoveni sunt chemați să intervină doar pentru îndepărtarea din zonele locuite a urșilor și a mistreților, acțiunile din acest an dovedesc contrariul. Deci, ce animale au mai “reclamat” prahovenii la 112 și direct jandarmilor, în acest an? Veți rămâne surprinși! Ei bine, potrivit unei situații oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova, Daniel Chirvase, pe primul loc se află, așa cum era de așteptat, urșii, urmați de mistreți, de câini, șerpi, albine, căprioare și… pescăruși! Jandarmii au fost sesizați prin intermediul a 303 apeluri la 112 despre apariția urșilor în zonele locuite, cele mai multe – circa jumătate – provenind de la apelanți din orașul Sinaia. Pe următoarele locuri s-au aflat locuitorii sau turiștii din Bușteni, din Azuga, Comarnic sau Cheia, dar au fost și localități unde urșii apar extrem de rar, precum Dumbrăvești, Câmpina sau Șotrile.
Pe locul al doilea s-au situat apelurile privind mistreții. Tot Sinaia a fost pe primul loc, cu circa 100 de animale semnalate (deseori scroafe cu mulți godaci), dar pe locul doi s-a aflat Ploieștiul, unde în luna mai a fost semnalată prezența a 10 exemplare.
Au fost și apeluri mai ciudate cărora le-au răspuns jandarmii. La Vărbilău, în iunie, a fost semnalată prezența unei căprioare în zona locuită, iar în Ploiești jandarmii au fost solicitați să acționeze pentru îndepărtarea albinelor (în două cazuri, în luna mai și cinci apeluri în luna iunie), dar și pentru un… pescăruș, căruia i-a pus gând rău un apelant la 112 din Ploiești, în luna iunie. Iar o cireadă de 10 vaci a intrat și ea în vizor, la Telega, în luna mai.
Rămâne de văzut ce urmări va avea aplicarea ordonanței emise de Guvernul Cîțu privind intervenția pentru reducerea impactului urșilor în zonele populate și ce decizii vor lua primarii prahoveni pe teritoriile cărora își fac apariția aceste animale sălbatice.