Marea Britanie, Spania și Portugalia rămân în zona roșie
Grecia- în zona galbenă, dar foarte aproape de zona de risc maxim
O nouă listă cu clasificarea țărilor în funcție de rata de incidență cumulată a cazurilor de COVID a fost adoptată joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Marea Britanie, Spania, Portugalia și Olanda rămân pe lista roșie, iar Grecia – una dintre principalele destinații de vacanță ale românilor -rămâne în cea galbenă, dar este foarte aproape de zona roșie.Lista intră în vigoare începând cu data de 25.07.2021, ora 00:00.
Cei vaccinați împotriva Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe lista galbenă sau pe cea roșie, însă – spre deosebire de lista galbenă – cei care vin din țări de pe lista roșie nu sunt scutiți de carantină dacă prezintă un test PCR negativ. Cei care vin din zona verde nu mai au nevoie de niciun fel de document.
Iată lista zonelor roşie şi galbenă, cu ratele de incidență cumulată la 1.000 locuitori*:
*ZONA ROȘIE: Insulele Virgine Britanice 54.0;Jersey 24.9;Cipru 14.8;Seychelles 12.6;Fiji 12.4;Mongolia 9.3;Tunisia 8.6;Marea Britanie** 7.4;Cuba 7.2;Gibraltar 6.8;Olanda 6.7;Namibia 6.5;Botswana 6.2;Spania 6.2;Columbia 5.5;Kuweit 5.2;Georgia 4.8;Andorra 4.8;Argentina 4.8;Malaysia 4.6;Libia 4.2;Portugalia 4.1;Africa de Sud** 3.9;Malta 3.8;Costa Rica 3.6;Insula Man 3.6;Panama 3.4;Iran 3.4;Suriname 3.3;Kazahstan 3.1;Irak 3.0;Insulele Feroe 3.0;Brazilia** 2.9;Nepal** 0.8;India** 0.4
*ZONA GALBENĂ;Grecia 2.9;Kârgâzstan 2.8;Luxemburg 2.8;Maldive 2.8;Curaçao 2.8;Monaco 2.7;Federația Rusă 2.5;Oman 2.4;Emiratele Arabe Unite 2.3;Insulele Virgine ale Statelor Unite 2.3;Indonezia 2.2;Paraguay 2.2;Irlanda 2.0;Zimbabwe 2.0;Trinidad si Tobago 1.9;Danemarca 1.9;Thailanda 1.8;Guatemala 1.8;Bahamas 1.7;Uruguay 1.7;Eswatini 1.6.