Lucian Avramescu
Obişnuite cu aerul toamnei din vara asta de iunie
Urechile mele de ozon verde şi înfrigurat
Au auzit primul greiere
Părea primul greiere de la facerea lumii
Dar eu l-am perceput ca primul greiere curajos din toamna acestei veri
Picioarele mele desculte de înfrigurări
Au pășit prin iarba de unde se auzea acea mandolină mică
Și ea a tăcut
Am vrut să încălzesc sunetul solo al verii
Dar el s-a pitit în tăcere
Cu pașii mei moi de desculți m-am dat îndărăt numărând trei
Și, minune, vara a început sfrijit să cânte iar
Din greierele cât un degetar de albină și de fluture
În dreapta era o râșniță veche de trei sute de ani, în stânga alta, mai tânără, de o sută cincizeci,
Doar gâza cântătoare și tăcândătoare
La apropierea desculțelor mele picioare
Era mai tânără ca seara care se instala peste curți și strigătele din văi
Am făcut de trei ori drumul până la iarba greierului
Și el a amuțit înainte de a-l descoperi
De la un timp, de tot ce mă apropii amuțește,
Când eram mic un greiere mi-a cântat în palmă
Iar eu la fel am cântat în palma lui
Desigur o altă melodie
Pomii și zidurile și iarba
Rămân fără cuvinte
Când de ele mă apropii
Doar ploaia cântă pe acoperiș
Ea nu amuțește poate și pentru că mă țin la distanța apărătoare a acoperișului
Care ferește ploaia de mine
E o duminică mută, de rai și de sfârșit de lume
Dealurile sunt verzi ca aerul și ca pădurea
De unde curg pâraiele dimineții
Aș vrea să vă spun buni zori
Dar dacă și voi veți fugi, speriați de muțenia mea care poate fi contagioasă?
Așa că luați-mă ca pe o tăcere,
Iar eu vă tac cu iubire în gândurile mele
Nu fugiți, căci toamna acestei veri se anunță lungă
Și ne putem mulțumi cu simfonia greierilor ploii
Să aveți o zi cum vă e placul
Căci placul e adesea plăcut!
6 iunie 2021, Sângeru
