F. T.
În dimineaţa zilei de luni, Poliția orașului Sinaia a fost sesizată că în timpul nopţii (9 spre 10 mai), persoane necunoscute ar fi pătruns ilegal, cu o autoutilitară, în curtea unui depozit al unei societăți, de unde ar fi încercat să fure mai multe bunuri. Nu au reuşit, fiindcă au fost observate de către un bărbat, indivizii fugind de la locul faptei.
Cei doi au fost prinşi, iar potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „din cercetări a rezultat faptul că una dintre cele două persoane bănuite de săvârșirea faptei ar fi pătruns și ar fi sustras, la data de 12 aprilie a.c., obiecte din același punct de lucru al societății, valoarea prejudiciului ridicându-se la aproximativ 8.000 de lei.
În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. În urma administrării probatoriului, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore”.