V. S.

Despre liniile de tramvai rămase pe un tronson important al străzii Mihai Bravu din Ploiești, înspre rafinăria Petrotel-Lukoil, au fost înregistrate nenumărate plângeri ale ploieștenilor și ale celor ce tranzitează zona spre locurile lor de muncă.
Ieri dimineață, însă, gropile din asfalt au devenit adevărate capcane pentru șoferi, fiind acoperite complet cu apa provenită din precipitații.
Șoferii care au trecut pe această arteră rutieră, prin zona rafinăriei din estul municipiului, au fost obligați să facă slalom pe nevăzute printre bălțile care ascundeau craterele din șosea.
Cine răspunde dacă au loc accidente grave? Cine le plătește șoferilor reparațiile? Rezolvă cineva, vreodată, problema veșnicelor gropi de lângă fosta cale de rulare a tramvaielor 104 și 106?