Nicoleta Dumitrescu

 

În ceea ce privește pandemia din România, valul trei de îmbolnăviri pare să fie, ca și în alte state, la cele mai înalte cote. Cu toate că a trecut un an de la confirmarea existenţei noului virus, în continuare, tot cifrele zilnice – din ce în ce mai îngrijorătoare – ale noilor infectări dictează mersul înainte în orice. Fie că este vorba despre școală, muncă, mers pe stradă ori la magazin.

Ceasurile, în orice domeniu, se potrivesc acum în funcţie de rata de infectare la mia de locuitori, semafoarele de la marile intersecţii fiind mici copii pe lângă scenariile colorate ale pandemiei care indică, în funcţie de procente, unde e cazul să fie impuse noi restricţii. Iar cum noii viruși par că nu vor să cedeze din terenul pe care au pus stăpânire și în România, s-a decis prelungirea stării de alertă cu încă o lună. Asta deși cei din Guvern sunt cu ochii pe calendar, la fila din luna iunie, când se speră că se vor face primii pași către intrarea în normalitate.
E greu să planifici, doar pe hârtie, care sunt soluţiile pentru un debut a ceea ce se poate numi revenire cât de cât la normalitate, mai ales în contextul în care, așa cum era, normalitatea de dinainte de martie 2020 nu era deloc apreciată! Și-apoi, pe ce să construiești un posibil viitor dacă, așa cum se știe, nu e domeniu din România în care mai nimic din ceea ce s-a promis nu s-a făcut?! Degeaba, o dată la patru ani, candidaţii sunt anunţaţi drept specialiștii-specialiștilor! Când vine vorba de a mișca lucrurile, mai întâi se schimbă, din mers, tot ceea ce au făcut cei dinaintea lor, se pune stop la ceea ce s-a găsit început, considerându-se că ideile lor, ale celor veniţi acum în locul foștilor, promovate pe baza a te miri ce modele copiate de prin străinătăţuri, sunt geniale pentru că ar promova noul și progresul!
Pandemia din România a reușit, însă, să arate, pe lângă suferinţa și durerea familiilor pentru ale căror rude, prieteni sau cunoscuţi virusul a fost fatal, și o altă faţă a realităţii. A realităţii că viitorul atât de frumos, promis ani de-a rândul, la alegeri, a fost, într-o foarte mare măsură, doar pe hârtie. Astfel, pe hârtie au fost și au rămas spitale, regionale sau municipale, pe hârtie încă mai sunt autostrăzi și drumuri reparate, aşa cum tot pe hârtie sunt școli, grădiniţe și câte și mai câte. Pe aceste promisiuni de fapt s-au căţărat și au ajuns la funcţii politicienii, cei care au considerat, nu de puţine ori, că merge și așa! Și așa s-a mers de zeci de ani încoace. Cu promisiuni că se va repara, că se va dota, că se va înlocui, că se va consolida, că se va moderniza, că se va construi, inclusiv de la zero!
Câte spitale noi au fost finalizate în ultimii ani? Liniște! Doar, din când în când, s-au tăiat câteva panglici după ce se turna și ultimul strat de asfalt la câte un kilometru- doi din vreun tronson al unui drum de mare viteză. În rest, promisiunile de pe hârtie să trăiască, în condiţiile în care, o dată la patru ani se descoperă, cu uimire, prin sertarele ministerelor, mape întregi, prăfuite, cu proiecte pentru dezvoltarea ţării!
Trist este că nici măcar venirea acestei pandemii nu schimbă din acest obicei, al pusului de floricele (a se citi investiţii) pe hârtie când, deja se știe, în multe domenii până și iarba este de mult timp uscată!