Nicoleta Dumitrescu
Cu siguranță, cei care au buletin de Ploiești, și nu numai, au putut vedea că nu este zonă a orașului în care să nu existe ba clădiri lăsate în voia sorții și care au ajuns o ruină, ba terenuri pline de bălării și gunoaie. Cum toate au și proprietari, cu acte, într-un final, autoritățile ploieștene au ajuns la concluzia că trebuie să se facă și ceva concret astfel încât această situație să se schimbe, iar soluția a fost taxarea, mai exact majorarea impozitelor locale, de la caz la caz ajungându-se inclusiv la 500%! Iar această procedură s-a și reglementat în baza unei hotărâri adoptate de către Consiliul Local Ploiești, procedura de lucru care stabilește criteriile de identificare și încadrare fie a clădirilor, fie a terenurilor considerate a fi neîngrijite fiind reglementată aproape de finalul anului 2017. Cum era nevoie și de identificarea în teren a acestor ”urâțenii” din municipiul reședință al Prahovei, s-a dispus înființarea unei comisii speciale, constituită din reprezentanții mai multor instituții din cadrul administrației locale. Iar rezultatele activității acestei comisii au și început să apară. Astfel că, potrivit Simonei Dolniceanu, directorul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, în ultimii doi ani, respectiv 2019 și 2020, nu mai puțin de șaizeci de imobile – clădiri și terenuri – au fost încadrate la categoria neîngrijite, în cazul a aproape jumătate dintre acestea fiind hotărâtă majorarea cu 500%, la restul fiind dispusă suplimentarea valorii taxeor și a impozitelor cu procente variind între 400% și 200%, în funcție de constatările din teren. Cert este că aceste imobile au fost identificate în mai toate cartierele Ploieștiului, inclusiv în zona A – cea care cuprinde și străzi din zona centrală. Cu siguranță, însă, pe lista clădirilor și a terenurilor pentru care s-a stabilit majorarea impozitelor locale vor fi adăugate și altele. Deocamdată, însă, din cauza pandemiei, anul acesta, reprezentanții comisiei menționate nu au mai făcut verificări în teren.
Procedura de lucru care stabilește criteriile de identificare și încadrare a imobilelor – terenuri/clădiri – neîngrijite de pe raza municipiului Ploiești a fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local Ploiești din noiembrie 2017. De altfel, atunci a fost stabilită o nouă procedură de lucru în ceea ce privește criteriile de identificare și de încadrare a imobilelor ca fiind neîngrijite, date fiind prevederile din Codul fiscal potrivit cărora legislativul locale poate majora impozitul pe clădiri și pe cel pe teren cu până la 500% pentru clădirile și terenurile neîngrijite, situate în intravilan, hotărârile stabilite având caracter individual. Pe de altă parte, în baza hotărârii legislativului ploieștean, s-a stabilit și ce anume se înțelege prin termenul clădire sau teren neîngrijit. Astfel, în cazul clădirilor: stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, fațade nereparate/necurățate/netencuite/ nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situații de asemenea natură, iar în cazul terenurilor: stare de paragină, acoperit de buruieni, părăsit/abandonat, insalubre, neefectuarea curățeniei în curți, neîntreținerea/nerepararea împrejmuirilor sau alte situații de asemenea natură, cu precizarea că fac excepție de la majorarea impozitului proprietarii care dețin autorizație de construire/desființare valabilă, în vederea construirii/renovării/ demolării/amenajării terenului și au anunțat la Inspectoratul de Stat în Construcții și la autoritatea publică locală începerea lucrărilor. ”În vederea identificării clădirilor/terenurilor neîngrijite de pe raza unității administrațiv-teritoriale, se împuternicesc angajații din cadrul aparatului de specialitate al primarului, cu atribuții în acest sens, să efectueze verificări și să întocmească fișa de evaluare și nota de constatare. După identificarea și evaluarea clădirii/terenului neîngrijite/neîngrijit, prin grija compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, proprietarul va fi somat ca pe parcursul anului fiscal prin care s-a constatat starea clădirii/terenului, după caz, să efectueze lucrările de întreținere/îngrijire necesare până la sfârșitul anului respectiv și să mențină în continuare clădirea/terenul în stare de întreținere/îngrijire. Dacă, după expirarea termenului acordat, se constată că proprietarul nu a efectuat lucrările de întreținere/îngrijire necesare, se va încheia o notă de constatare în care va fi consemnată menținerea clădirii/terenului în categoria celor considerate, conform prezentei proceduri, ca fiind neîngrijite. În acest caz, la sesizarea compartimentului de specialitate, primarul va propune spre adoptare consiliului local proiectul de hotărâre de majorare a impozitului pentru imobilul respectiv. Hotărârea are caracter individual şi cuprinde elementele de identificare privind zona în cadrul localității, respectiv elementele de identificare potrivit nomenclaturii stradale, precum și datele de identificare ale contribuabilului. Organul fiscal local va opera majorarea în evidențele fiscale, va emite și va comunica actul administrativ fiscal în baza hotărârii consiliului local. În cazul în care proprietarul unei clădiri sau al unui teren neîngrijit înstrăinează imobilul respectiv înaintea termenului la care trebuia să efectueze lucrările de întreținere/îngrijire necesare, se reia procedura pe numele noului proprietar”, se arată în expunerea de motive ce însoțește hotărârea legislativului ploieștean cu privire la majorarea taxelor locale pentru imobilele neîngrijite.
Zece imobile urâte sunt situate în zona centrală a oraşului
Potrivit directorului Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești (SPFL), Simona Dolniceanu, în vederea punerii în practică a hotărârii menționate, la nivelul administrației ploieștene funcționează o comisie mixtă special constituită, formată din reprezentanți de la Direcția Generală de Dezvoltare Urbană, Regia Autonomă de Servicii Publice și Poliția Locală. Această comisie identifică imobilele neîngrijite și transmite notificări proprietarilor acestora, iar rolul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești în această procedură este acela de a elabora proiectul de hotărâre privind majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădiri/terenuri neîngrijite, pe baza documentelor transmise de comisia menționată. Iar rezultate n-au întârziat să apară. Astfel, în anul 2019 au fost identificate ca fiind neîngrijite 35 de imobile – clădiri și terenuri – al căror impozit a fost majorat, după cum urmează: cu 200% – 8 imobile; cu 250% – două imobile; cu 300% – 5 imobile; cu 400% – un imobil; cu 500% – 19 imobile. Dintre cele 35 imobile, la patru dintre acestea a fost majorat atât impozitul pe clădiri cât și impozitul pe teren, la 21 imobile a fost majorat impozitul pe clădiri și la 10 imobile a fost majorat impozitul pe teren. Clădirile au fost identificate în toate cartierele orașului, inclusiv în zona A de fiscalitate, care include și străzi din zona centrală a orașului. Mai exact: zona A – 5 imobile; zona B – 21 imobile; zona C – 8 imobile; zona D – un imobil. Anul trecut, au fost identificate drept imobile neîngrijite un număr de 25 clădiri și terenuri, al căror impozit a fost majorat astfel: cu 200% – 7 imobile; cu 250% – două imobile; cu 300% – 4 imobile; cu 400% – 3 imobile; cu 500% – 9 imobile. Dintre aceste 25 imobile, pentru două a fost majorat atât impozitul pe clădiri cât și impozitul pe teren, pentru 14 dintre ele a fost majorat impozitul pe clădiri, iar pentru 9 imobile a fost majorat impozitul pe teren. Conform identificării la fața locului, în ceea ce privește repartizarea pe străzi a imobilelor în funcție de zonele de fiscalitate din municipiul Ploieșt, situaţia arată astfel: în zona A au fost identificate 5 imobile, în zona B – 11 imobile, iar în zona C – 9 imobile. ”Dintre cele 35 imobile încadrate în categoria celor neîngrijite și al căror impozit a fost majorat pentru anul 2019, nu s-au achitat impozitele pentru un număr de 6, iar dintre cele 25 imobile încadrate în aceeași categorie în anul 2020 nu s-au achitat impozitele pentru un număr de două imobile. Precizăm că, pentru anul 2021, în contextul epidemiologic generat de virusul SARS-COV-2, Comisia mixtă nu a putut efectua controale și verificări pe teren, în vederea identificării imobilelor neîngirjite, fapt pentru care nu a mai fost inițiat vreun proiect de hotărâre pentru majorarea impozitului pe clădire și/sau teren ca urmare a încadrării acestora în categoria imobilelor neîngrijite”, ne-a mai menționat directorul SPFL Ploiești.