Giorgiana Radu
Dumnezeu a clădit lumea în șase zile. Cerul, pământul, soarele și luna, iarba și fluturii, omul și păcatul. A despărțit ziua de noapte, uscatul de ape, binele de rău. Toate le-a zidit cu premeditare.
Pomul cunoștinței binelui și răului nu l-a așezat în mijlocul Edenului la întâmplare. Mâncând din rodul interzis, Adam și Eva au gustat păcatul, conștientizând astfel rușinea de a se arăta goi în fața lui Dumnezeu. Din încălcarea poruncii de către Adam s-au născut multe, inclusiv ziua de azi. Bărbatul a fost blestemat să-și câștige existența prin mare osteneală, iar asupra femeii au fost trimise durerile facerii și supunere față de Adamul său.
Dumnezeu a clădit frumosul, dar tot El a lăsat ușa deschisă necuratului. De ce? Să deslușim binele și răul, poate. Să învățăm generozitatea, smerenia. Să învățăm a ocoli șerpii ce ni se ivesc în cale. Ce-ar fi fost pământul, fără păcatul primei familii lumești? Neascultarea lor ne-a clădit pe noi, păcătoși la rându-ne. Dar și buni, harnici, iubitori, credincioși.
De la Adam și Eva încoace, multe s-au făptuit. S-a născut Iisus, pe care l-am adulat, l-am aclamat, apoi l-am răstignit și îngropat. Dumnezeu l-a înviat, dându-ne încă o lecție.
„Căci pământ ești, și în pământ te vei întoarce”, i-a spus lui Adam, iar la mii de ani distanță, nouă ne aduce speranța reîntoarcerii în Rai, prin învierea fiului său.
Sunt voci care spun că noi ne-am ales trupul în care să trăim, părinții cu care ne naștem, viața pe care o avem. Eu cred că Dumnezeu ne-a ales pe noi, pe fiecare, să facem ce putem mai bine, pe bucățica noastră de Eden. Iar când greșim, când ne abatem de la calea dreaptă, se întâmplă doar pentru a mai învăța ceva. Păcatul, când nu e capital, face parte din firescul existenței. Dumnezeu ne-a lăsat libertatea de a greși, dar și înțelepciunea de a ne căi, căutând iertarea și îndreptarea.
Începe Săptămâna Patimilor. E timpul reflecției, introspecției. Noaptea Sfântă o așteptăm ca pe o binecuvântare divină. În vremurile acestea tulburi, avem nevoie mai mult decât oricând să credem, să sperăm, să ne rugăm.
Dumnezeu nu a clădit lumea la întâmplare, nici pe Adam și Eva, nici pe noi, pe fiecare. Ne-a dat din tot câte ceva, și bucurii și supărare. Să nu uităm de El, atâta vrea. Să știm că-i sus, în Cer, dar și aici, în pomi, în flori, în mine și în tine, în viespi și-n mierea de albine.
