Reprezentanţii municipalităţii susţin că operatorul de salubrizare a arătat „zero interes şi implicare” în colectarea selectivă
N. Dumitrescu
Refuzul timp de două zile al angajaților operatorului de salubritate din Ploiești de a ieși pe teren să ridice gunoiul, la începutul acestei săptămâni, nemulțumiți că nu și-au primit drepturile salariale, s-a văzut inclusiv ieri dimineață. Platformele de colectare dintre blocuri, cât și pubelele – scoase și ele la vedere, pe trotuar – de pe o serie de artere principale din oraș, precum străzile Gh. Gr. Cantacuzino sau I.L. Caragiale, erau înțesate, ba chiar dădeau pe afară de gunoaie. Practic, era o imagine precum cea care era la ordinea zilei prin tot orașul, anul trecut, până când, la puțin timp după instalarea sa în funcție, primarul Andrei Volosevici a dispus demararea unui amplu program de curăţenie, care a vizat inclusiv ridicarea gunoaielor din cartiere. Potrivit informațiilor primite ieri de la reprezentanții Primăriei Ploiești, greva celor de la salubritate a încetat marți, ceea ce, automat, ar fi presupus ca ieri să se reia și ridicarea gunoiului. Asta mai ales în contextul în care, oficial, și primarul Andrei Volosevici a anunțat că municipalitatea nu are restanţe la plata facturilor către operatorul de salubritate.
Pe de altă parte, ieri, și viceprimarul Magdalena Trofin a ținut să facă publice demersurile pe care le-a întreprins astfel încât situația de la începutul acestei săptămâni, cea a neridicării gunoaielor, să nu se mai repete. Concret, aceasta a anunțat, pe pagina sa de facebook, că așteaptă o serie de răspunsuri pe acest subiect, impunând și un termen limită pentru primirea acestora. ”Pentru că locuitorii municipiului Ploiești merită să nu mai stea îngropați în gunoaie și să plătească pentru servicii care nu se realizează, am solicitat astăzi (n.n. – ieri), 17 martie 2021, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova” și companiei ROSAL să răspundă câtorva întrebări despre sistemul de management integrat al deșeurilor în municipiul Ploiești. Conform Ordonanței Guvernului nr.27 din 2002, articolul 8, aprobată prin Legea 233/2002, aceștia au la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde întrebărilor mele, însă, având în vedere interesul public, precum și necesitatea de a soluționa cât mai rapid această problemă, îi rog să îmi răspundă până vineri, 26 martie 2021”, a anunțat viceprimarul Magdalena Trofin. Întrebările transmise de către aceasta sunt următoarele: Care au fost programele și campaniile de informare cu privire la practicile legate de colectarea, tratarea şi depozitarea deşeurilor pe care le-ați implementat la nivelul Municipiului Ploiești în vederea stimulării și încurajării colectării selective a deșeurilor municipale, care a fost perioada de implementare și desfășurare a acestor programe și care au fost rezultatele acestora?; Care au fost măsurile dispuse pentru colectarea separată a deşeurilor menajere în recipiente diferite, care a fost numărul de recipiente alocate municipiului Ploiești și care este felul acestora (tipul de recipient)? ; Care este programul de colectare selectivă în Ploieşti (străzi/zile)?; Cum se realizează colectarea selectivă a deșeurilor de la asociații de proprietari (blocuri) și gospodării individuale (case)?; Care este cantitatea de deşeuri reciclabile colectate în 2020 (săptămână/lună)? Ce s-a întâmplat cu acestea?. ”Îmi doresc să schimbăm modul de colectare a deșeurilor menajere din Municipiul Ploiești, deoarece operatorul de salubrizare a arătat zero interes și implicare în colectarea selectivă”, a mai subliniat viceprimarul Magdalena Trofin.