Violeta Stoica
Crucile unui vechi cimitir din comuna Valea Călugărească, aflat în satul Nicovani, au fost scoase la lumină, cu puțin timp înainte de Moșii de Iarnă – Sâmbăta Morților, când sunt pomeniți toți cei trecuți în lumea celor drepți. Beneficiarii de venit minim garantat au ecologizat cimitirul vechi din Nicovani, unde doar oamenii locului mai știau că sub buruieni și deșeuri își dorm somnul de veci strămoșii uitați ai zonei.
„Mai bine de două săptămâni, beneficiarii venitului minim garantat au participat la acțiunea de curățenie a cimitirului, care se afla într-o stare de abandon total. În această acțiune, administrația locală a beneficiat și de sprijinul parohiei Valea Nicovani, care, în perioada următoare, va oficia o slujbă în memoria localnicilor care își dorm aici somnul de veci. Întreg cimitirul este, în fapt, un câmp presărat cu cruci aflate în diverse stadii de degradare sau dărâmate la pământ. Nimeni nu se mai apleacă asupra lor, nimeni nu mai vine să citească inscripţiile şi să îşi amintească de cei dispăruţi, pentru ca ele să îşi împlinească, astfel, menirea. Tocmai de aceea, luna trecută, s-a luat hotărârea ecologizării cimitirului, pentru că, respectându-ne trecutul şi tradiţiile, ne respectăm pe noi”, este mesajul primarului comunei Valea Călugărească, Ioana Neagu.
Astăzi sunt Moșii de Iarnă – Sâmbăta Morților, când Biserica Ortodoxă Română îi pomenește pe cei trecuți în lumea celor drepți, prin organizarea Slujbei Parastasului și a Sfintei Liturghii. La biserică, pentru pomenirea celor adormiți și pentru a fi slujite de către preoți, în parohiile din întreaga țară, enoriașii duc colivă, colac sau turtă, o sticlă cu vin și pomelnicul în care sunt trecute numele persoanelor care nu mai sunt, fizic, printre noi.
De asemenea, în funcție de posibilități, pentru a fi sfințite în timpul slujlei, se mai pot duce pentru a fi împărțite ulterior pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe.
Și, cel mai important, în această zi, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a le încălzi sufletele celor decedați.