Începând cu ora 9.55, astăzi, pompierii prahoveni desfășoară un exerciţiu de antrenament pe amplasamentul S.C. OMV PETROM S.A. Rafinăria Petrobrazi.
Conform situației tactice simulate, la instalația de cracare catalitică se produce o explozie care afectează şi o altă instalație din apropiere, mai multe persoane care lucrau la înălțime fiind rănite și necesitând ajutor medical.
Potrivit unui comunicat de presă al ISU Prahova, scenariul continuă astfel: „Explozia este urmată de un incendiu, cu posibilități de propagare la alte instalații şi cu victime multiple. În urma evenimentelor de amploare, 10 persoane sunt rănite, prezentând politraumatisme şi arsuri severe.
Având în vedere dimensiunea evenimentului se va proceda la punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenție la nivelul județului Prahova. La fața locului vor fi mobilizate 19 autospeciale (…), precum şi patru ambulanțe SMURD, inclusiv terapia intensivă mobilă.
Pentru gestionarea operativă a situației din teren se va face front comun cu echipaje de la IPJ, IJJ, SAJ, UPU-SMURD şi, nu în ultimul rând, cu Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă (SPSU) al obiectivului”.