Se apropie ora primului meci oficial din noul an! Marți, 9 februarie, Petrolul va juca, pe arena „Ilie Oană”, cu prim-divizionara ACSM Politehnica Iași, miza reprezentând-o calificarea în sferturile de finală ale „Cupei României”.
Clubul ploieştean de eşalon secund propune fanilor un “concurs-tombolă”, prin care să atragă spectatorii care ar fi dorit să participle la acest meci, să achiziţioneze, totuşi, un bilet virtual.
“Nu ne putem bucura, încă, de atmosfera unui meci trăit, împreună, pe stadion, dar suntem convinși că vom avea, ca de fiecare dată, susținerea voastră și de dincolo de tribunele arenei „Ilie Oană”. De aceea, te invităm să îți procuri bilete virtuale pentru această partidă, care îți pot aduce, în urma unei trageri la sorți, și un tricou de joc al echipei noastre, purtând semnăturile „lupilor”! Iar toate încasările vor fi direcționate către Academia de Copii și Juniori a clubului nostru! Tichetele costă 6 lei și pot fi procurate doar online, accesând siteul www.entertix.ro. Te așteptăm, așadar, să-ți cumperi biletul de colecție și să fii alături de noi, ocupând un loc, fie el și virtual, în templul fotbalului ploieștean!” – este mesajul clubului, care a postat şi fotografia tricoului semnat de jucători, prezentat de albanezul Armando Vajushi.