Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia, într-un comunicat de presă, că se pregătesc tăieri masive ale numărului de clase din diferite unităţi de învăţământ preuniversitar, la iniţiativa inspectoratelor şcolare sau a unităţilor de învăţământ, pe fondul scăderii populaţiei de vârstă şcolară de la o generaţie la alta, potrivit Hotnews.
„Asistăm, din nou, la un posibil măcel în ceea ce priveşte organizarea claselor pentru anul şcolar 2021-2022, din cauza faptului că unii inspectori şi directori fie nu cunosc legea, fie nu vor să o aplice. După standardele lor, pentru a nu fi desfiinţată, o clasă ar trebui să funcţioneze cu cel puţin 30 de elevi! Greşit! Legea e foarte clară în această speţă. Solicităm ministrului educaţiei să acţioneze cu celeritate şi să îşi asume primii paşi în lupta pentru creşterea calităţii în sistemul educaţional, prin micşorarea numărului de elevi de la clasă”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Potrivit consiliului elevilor, acest fenomen va duce la supradimensionarea claselor, de până la 35 de elevi în clasă, și va afecta procesul educațional.
Aceștia solicită Ministerului Educației să reducă numărul de elevi la clasă, amintind faptul că Legea educației prevede că numărul mediu de elevi cu care o clasă poate funcţiona este de 22 pentru învăţământul gimnazial şi de 24 de elevi pentru învăţământul liceal.
„Eliminarea unor clase din planul de şcolarizare presupune micşorarea normelor didactice, fapt care va conduce atât la scăderea numărului de posturi disponibile în sistem, cât şi la micşorări salariale pentru cadrele didactice. Aşadar, solicităm Ministrului Educaţiei să facă, în regim de urgenţă, demersurile necesare pentru ca desfiinţarea claselor să fie realizată doar acolo unde acestea nu vor avea efectivul de elevi necesar funcţionării, conform legii. Mai mult, solicităm realizarea unei anchete în rândul inspectorilor şcolari generali, pentru a determina modul în care s-au luat deciziile privind tăierea claselor şi sancţionarea celor care au încălcat standardele de transparenţă şi comunicare interinstituţională eficientă”, se mai arată în comunicat.
Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, la HotNews.ro, că vrea modificarea metodologiei pentru reducerea numărului de elevi în clase, începând din toamnă.
„Am fost întotdeauna adeptul unui număr de elevi mai mic pe clasă. Îmi declar public disponibilitatea de modificare a metodologiei pentru reducerea numărului de elevi în clase, începând din toamnă. În timpul anului nu există această posibilitate. De obicei școlile foarte aglomerate sunt în centre mari, aglomerate, unde riscul de a fi în scenariul roșu sau galben este mai mare, și atunci este posibilă spațierea”, a declarat Cîmpeanu.
„Cu cât numărul e mai mic, cu atât atenția e mai puternică și rezultatele sunt mai bune. 24 – 26 de copii în clasă e un număr maxim”, a spus acesta ulterior, întrebat care ar fi numărul optim de copii într-o clasă.