Ieri, se poate spune că, în sfârşit, s-a intrat în vacanţă pentru toată lumea din eşalonul secund. Asta după ce, în ultimul joc desfășurat în Liga 2 în anul 2020, Ripensia Timișoara s-a impus la limită, cu 1-0, în meciul restant din etapa a 14-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu Farul Constanța.
Nemanja Sokovic a decis soarta partidei de pe arena Electrica cu o lovitură de cap din 6 metri, în partea secundă a meciului, disputant în condiţii aproape “infecte”, într-o adevărată mocirlă. De remarcat că, la gazde, ploieşteanul Mihai Ene a fost titular, fostul jucător de la Petrolul, Astra şi Viitorul fiind înlocuit în repriza secundă.
După această victorie, Ripensia a acumulat 18 puncte în 14 meciuri jucate în 15 etape și a urcat pe locul 15. Farul a rămas cu 20 de puncte și e pe poziția a 12-a!
Asta doar deocamdată, pentru că echipa constănţeană ar putea câștiga încă trei puncte, mâine, la ”masa verde”, la Comisia de Disciplină ( din restanța nedisputată cu ”U” Cluj) şi “marinarii” ar ajunge şi ei la cota 23, urmând să ajungă de pe locul 12, până pe poziţia a 7-a, la egalitate cu ultimul loc din play-off, poziţie şase ocupată acum chiar de U. Cluj.
În aceste condiţii, Petrolul va termina anul 2020, foarte probabil, pe poziţia a zecea în ierarhia la zi a eşalonului secund (la egalitate cu locurile 11 şi 12), însă doar la două puncte distanţă de play-off.

Clasament Liga II, după etapa 15
Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. U Craiova 1948 SA 14 8 6 0 27-12 15 30
2. ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 14 8 2 4 26-21 5 26
3. Fotbal Club Rapid 14 8 2 4 22-20 2 26
4. AFC Dunărea 2005 Călăraşi 14 7 3 4 19-15 4 24
5. ACS ASU Politehnica Timișoara 14 6 6 2 14-11 3 24
6. AS FC Universitatea Cluj 14 7 2 5 18-12 6 23
7. FC Metaloglobus Bucureşti 14 6 4 4 16-10 6 22
8. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 14 6 4 4 16-12 4 22
9. FC Petrolul Ploieşti 14 6 3 5 23-14 9 21
10. SCM Gloria Buzău 14 5 6 3 17-12 5 21
11. CS Mioveni 15 5 6 4 13-8 5 21
12. AFC Farul Constanţa 14 6 2 6 15-16 -1 20
13. AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 15 4 7 4 23-19 4 19
14. Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 14 5 3 6 9-16 -7 18
15. AFC Ripensia Timișoara 14 6 0 8 13-25 -12 18
16. CSM Slatina 14 5 1 8 16-19 -3 16
17. CS Concordia Chiajna 15 4 3 8 20-21 -1 15
18. ACS Fotbal Comuna Recea 14 4 3 7 20-26 -6 15
19. AFC Unirea 04 Slobozia 14 4 3 7 12-21 -9 15
20. CS Aerostar Bacău 14 2 3 9 17-25 -8 9
21. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 15 2 1 12 14-35 -21 7