Sfântul Proroc Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. A fost fiul lui Asafat, din seminţia lui Simeon. A prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii şi luarea poporului în robie. Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie.
Din Sinaxar aflăm că „odată el a făcut fiertură şi a dumicat pâine în vas şi a zis către cei din casă: „Eu mă duc departe şi de voi zăbovi, voi să duceţi pâine secerătorilor”. Acestea zicând, a ieşit din casă şi i s-a arătat îngerul Domnului pe cale şi i-a zis: „Avacume, du prânzul pe care-l ai lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei”. Şi apucându-l îngerul Domnului de creştet l-a ridicat de părul capului şi l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului sau, în depărtare, de două mii două sute şaizeci şi cinci de stadii şi a strigat Avacum zicând: „Daniile, Daniile, primeşte prânzul pe care şi l-a trimis ţie Dumnezeu”. Şi Daniil a zis: „Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule şi n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine”. Şi sculându-se Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăşi a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic”.
În Vechiul Testament există în trei capitole cartea Prorocului Avacum.