N. Dumitrescu

Numărul mare de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus și restricțiile impuse din cauza pandemiei îi vor ține în continuare pe studenții de la Universitatea ”Petrol-Gaze” Ploiești departe de sălile de curs. A fost prelungită perioada în care activitatea didactică se va desfășura exclusiv on-line, decizia fiind luată recent, de către conducerea instituției de învățământ superior. Concret, s-a stabilit ca, începând de ieri și până pe data de 20 decembrie, practic până la vacanța de Crăciun, la toate programele de studii universitare de licență și master, formele învățământ cu frecvență (IF), învățământ la distanță (ID) și frecvență redusă (FR), pentru toți anii de studiu, activitățile didactice de seminar, laborator și proiect să se desfășoare on-line. Excepție vor face activitățile desfășurate de către studenții din anii terminali în vederea elaborării lucrărilor de licență/diplomă și disertație, dar și cele desfășurate de studenții-doctoranzi, care pot participa fizic în universitate, conform solicitării transmise în acest sens conducerii UPG Ploiești. Pe de altă parte, Senatul universitar a hotărât ca, în perioada 11-27 ianuarie 2021, la toate programele de studii universitare de licență și master, formele IF, ID și FR, și pentru toți anii de studiu, activitățile didactice de seminar, laborator și proiect să se desfășoare prin participarea fizică în universitate a tuturor studenților, iar activitățile didactice de curs să se desfășoare on-line, cu precizarea că reprezentanții UPG Ploiești au anunțat că, în condițiile în care deciziile ministerului de resort și ale Guvernului României nu vor permite acest lucru, toate activitățile didactice se vor desfășura on-line.
Nu în ultimul rând, în ședința în care s-au stabilit cele menționate, au mai fost aprobate și o serie de decizii referitoare la programele de pregătire pentru studenți. Astfel, Senatul universitar a aprobat raportul de autoevaluare al programului de licență ”Inginerie de petrol și gaze” și a hotărât ca, în conformitate cu prevederile legislației privind asigurarea calității educației, să solicite Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) îndeplinirea procedurilor de evaluare periodică a programului de licență ”Inginerie de petrol și gaze”, în domeniul Mine, Petrol și Gaze, învățământ cu frecvență, la Facultatea Ingineria Petrolului și Gazelor. Totodată, s-a mai menționat că Senatul universitar a aprobat și rapoartele de autoevaluare ale domeniilor de master ”Mine, petrol și gaze” și ”Inginerie Geologică”, fiind luată hotărârea ca, și în acest caz, să solicite ARACIS îndeplinirea procedurilor de evaluare periodică ale domeniilor de master ”Mine, Petrol și Gaze” și ”Inginerie Geologică”, învățământ cu frecvență, la Facultatea Ingineria Petrolului și Gazelor.