Violeta Stoica
Precipitațiile căzute fără oprire în ultimele zile au avut urmări și în județul Prahova. Una dintre cele mai grave probleme a fost afectarea pe o lungime de circa 30 de metri a digului de gabioane care protejează fosta rampă de gunoi a municipiului Ploiești, aflată în zona de est a orașului.
Sâmbătă seară, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a anunțat că apele râului Teleajen au pus în în pericol terasamentul fostului depozit de deșeuri municipale aflat la ieșire din Ploiesti, cu acces rutier din DN1 A.
“La nivelul județului a fost activată grupa operativă și au fost dispuse măsuri de mobilizare imediată a forțelor și mijloacelor de intervenție”, au precizat reprezentanții ISU Prahova. De altfel, la fața locului au fost mobilizați peste 40 de pompieri militari care au acționat pentru realizarea unui dig de protecție, cu saci de nisip.
Și ieri dimineață, pompierii au continuat misiunea de consolidare a digului, cu sute de saci de nisip puși la dispoziție de autoritățile locale.
Sâmbătă seară, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pentru evaluarea situației și a pericolelor posibile ce ar fi putut apărea din cauza ruperii digului de gabioane din zona fostei gropi de gunoi a Ploieștiului.
Ploile au mai provocat inundații și în alte localități din județul Prahova. Astfel, la Plopeni, subsolul unui bloc situat pe strada Republicii a fost inundat, iar la Starchiojd și la Măneciu Ungureni au fost inundate beciurile unor case.
În toate aceste situații a fost nevoie de intervenția pompierilor de la ISU Prahova, prin echipajele structurilor locale.
Ieri, la prânz, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o nouă avertizare de cod portocaliu de creșteri de debite și de depășiri ale cotelor de apărare pe apele curgătoare din bazinul hidrografic Ialomița, care include râurile Prahova și Teleajen, precum și afluenții acestora.
Sursa foto: ISU PRAHOVA