După trei etape din eșalonul trei, formațiile prahovene nu sunt în cea mai bună postură în seria a V-a, doar CS Blejoi reușind să fie ”pe plus” la adevăr, după un succes remarcabil, la Sepsi II Sf. Gheorghe. ”Satelitul” prim-divizionarei covăsnene, având două ”plombe„ de la prima echipă (Gal, care a și marcat și Achachbar) a fost învins la capătul unui meci ”de infarct”, cu trei eliminări – una în tabăra gazdelor, două în cea a echipei pregătite de Răzvan Vlad , unde Chiși și Ilie au fost trimiși mai devreme la vestiare. A fost 2-0 pentru Blejoi, care l-a ”pierdut” înainte de meci și pe Răileanu – din cauza unei probleme privind viza medicală (!!!), apoi, 2-2, gazdele revenind pe tabelă, pentru ca Dănuț Iancu să aducă victoria în min. 82, ducând echipa din Blejoi la ”cota 6 ” în clasament!

Plopeniul – eșec cu două eliminări

Mutată, pentru primul meci ”acasă” la Blejoi, până când arena ”Gheorghe Șilaev” va primi ”verde” pentru Liga a III-a, CSO Plopeni a suferit un eșec la limită, pierzând cu 2-1 în fața celor de la SR Brașov. Un meci care va aduce, din păcate, și ceva amenzi și suspendări pentru echipa pregătită de Iulius Mărgărit, după ce Trică și Andrei Ciobanu au fost, amândoi, eliminați în partea secundă a întâlnirii, primul pentru un fault dur, al doilea pentru proteste vehemente! Păcat de acest eșec, pentru că, în teren, se părea că plopenarii pot face față adversarei și să obțină măcar un punct.

Astra 2 – înfrângere la limită

”Satelitul” Astrei a ratat derbiul de clasament cu liderul Corona – singura echipă cu maximum de puncte reușind un succes, 2-1, conturat încă din prima repriză. Din păcate, formația pregătită de Carmel Bărbulescu și Dorinel Beznea s-a văzut lipsită de aportul jucătorilor care ”cochetează” cu prima echipă, folosind folosind mulți jucători născuți în 2002-2003 (Silveanu, Brăilă, Vasilescu, Avram, Zaharia).

Seria 5, etapa 3

Corona Braşov – AFC Astra II 2-1
Marius Burlacu (8), Bogdan Roșu (25) / Marius Pahonțu (87 – penalty)
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II– CS Blejoi 2-3
Claudiu Vereș (50), Peter Gal-Andrezly (62) / Cosmin Munteanu (5), Gigel Teru (41), Dănuț Iancu (82)
AFC Odorheiu Secuiesc – Kids Tâmpa Braşov 5-0
Hunor Szfarli (37), Cosmin Turcu (43), Barna Vekas (49), Csala (64), Rareș Sburlea (86 – autogol)
Olimpic Cetate Râşnov – KSE Târgu Secuiesc 0-0
CSO Plopeni – SR Municipal Braşov 1-2
George Dumitraşcu (35) / Horia Popa (17, 54 – penalty)

Clasament

Loc Echipa M V E Î Gol. Pct
1. CSM Corona Braşov 3 3 0 0 11-3 9
2. AFC Odorheiu Secuiesc 3 2 0 1 7-2 6
3. ACS SR Municipal Braşov 3 2 0 1 5-4 6
4. CS Blejoi 3 2 0 1 6-7 6
5. ACS KSE Târgu Secuiesc 3 1 1 1 4-5 4
6. AFC Astra 2 3 1 0 2 7-5 3
7. ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2 3 1 0 2 4-6 3
8. CSO Plopeni 3 1 0 2 3-7 3
9. ACS Kids Tâmpa Braşov 3 1 0 2 2-8 3
10. ACS Olimpic Cetate Râşnov 3 0 1 2 2-4 1