Cel puţin două ore pe săptămână petrecute în mijlocul naturii ar putea reprezenta limita de timp esenţială pentru stimularea sănătăţii şi a stării de bine a organismului, potrivit unui studiu publicat de Press Association şi preluat de Agerpres.
Conform cercetătorilor, persoanele care petrec cel puţin 120 de minute pe săptămână în natură au o probabilitate semnificativ mai mare de a avea o stare de sănătate bună şi de a fi echilibrate din punct de vedere psihologic în comparaţie cu cei care nu ies deloc în natură în timpul unei săptămâni obişnuite.
Beneficii similare au fost constatate pentru persoanele care au vizitat colţuri din natură precum parcuri, păduri, parcuri din zone rurale şi plaje pentru cel puţin 120 de minute pe săptămână.
Experţii spun că a te plimba prin pădure, a asculta ciripitul păsărilor, a admira priveliştea şi a interacţiona cu natura reduc stresul şi tensiunea arterială.
Anul trecut, filiala din Shetland a Serviciului Naţional de Sănătate Britanic (NHS) a devenit prima organizaţie care a început să prescrie pacienţilor plimbări în natură.
Studiul condus de Universitatea din Exeter a folosit date provenite de la circa 20.000 de persoane din Anglia şi a constatat că nu contează dacă cele 120 de minute au fost petrecute într-o singură vizită sau de-a lungul mai multor vizite în natură.
Potrivit cercetării, limita celor 120 de minute se aplică atât bărbaţilor, cât şi femeilor, persoanelor tinere, precum şi celor în vârstă, din diferite grupuri etnice şi ocupaţionale, atât celor care trăiesc în zone sărace, dar şi bogate, chiar şi celor cu afecţiuni cronice sau dizabilităţi.
„Se ştie că a petrece timp în aer liber, în natură, poate fi benefic pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor, dar până acum nu am putut spune care este limita de timp necesară”, a spus autorul principal al cercetării, Mat White.
„Cele mai multe dintre ieşirile în natură la care se referă această cercetare au avut loc la doar 3 kilometri de casă, iar vizitarea chiar şi a spaţiilor verzi din zonele urbane pare să fie un lucru benefic”.
„Două ore pe săptămână este, sperăm, un ţel realist pentru mulţi oameni, având în vedere că poate fi realizat pe toată durata weekendului pentru a obţine beneficii”.
Tot mai multe dovezi indică faptul că simplul fapt de a locui într-un cartier cu multă verdeaţă poate fi benefic pentru sănătate, spre exemplu, prin reducerea poluării atmosferice.
Datele utilizate pentru realizarea acestei cercetări au provenit de la Natural England’s Monitor of Engagement din cadrul Natural Environment Survey, cea mai mare bază de date din lume care colectează informaţii despre timpul petrecut săptămânal de oameni în natură.
„Există multe motive pentru care timpul petrecut în natură poate fi benefic pentru sănătate şi starea de bine a organismului – oferă o perspectivă asupra circumstanţelor vieţii, reduce stresul, te poţi bucura de timp de calitate cu prietenii şi familia”, a spus coautorul studiului, Terry Hartig, de la Universitatea Uppsala, din Suedia.
”Aceste descoperiri oferă sprijin preţios personalului medical în a face recomandări care includ timp petrecut în natură pentru a stimula starea de sănătate şi de bine a organismului, în mod similar cu recomandările referitoare la activitatea fizică săptămânală”, a mai spus cercetătorul.
Studiul ”Spending at least 120 minutes a week in nature is associated with good health and wellbeing” a fost publicat în revista Scientific Reports.