Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 30 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 46/2008 – Codul silvic, au precizat,pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Şeful statului a sesizat, în urmă cu câteva zile, Curtea Constituţională în legătură cu actul normativ. Legea adoptată de Camera Deputaţilor pe 28 iulie prevede că, în situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente aparţinând statului.
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva avertiza recent că, dacă această lege se va aplica, statul român va pierde circa 5% din pădurile pe care le deţine. În sesizarea trimisă la CCR, Iohannis susţine că această lege contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 126 alin. (5), art. 136 alin. (3) şi (4), precum şi celor ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constatate că Legea pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic este neconstituţională.