Nicoleta Dumitrescu
Deși campania electorală pentru alegerile locale începe, oficial, pe 28 august, partidele au furat deja startul. Promisiunile au început deja să curgă, iar atacurile sunt și ele pe măsură, deși, pe perioada celor două luni cât România s-a aflat în stare de urgenţă, înmugurise, ce-i drept, destul de timid, posibilitatea ca anul electoral 2020 să fie un pic altfel, mai temperat, tocmai din cauza pandemiei. Numai că, așa cum deja se vede, contrele dintre partidele aflate la putere și cele din opoziţie par că sunt chiar la întrecere cu statisticile zilnice ale numărului cu noi îmbolnăviri cu covid.
În ciuda faptului că nimeni nu mai ţine cont de doctrină, până la momentul depunerii candidaturilor racolarea primarilor de la alte partide fiind principala preocupare, acum, ușor-ușor, candidaţii încep să facă gălăgie. Astfel, acum, și nu altă dată, fix în an electoral, există soluţii gârlă pentru toate: pentru reparaţii de drumuri, pentru gunoaie, pentru canalizare, pentru staţii de epurare, pentru alimentarea cu apă și gaze, pentru noi investiţii, pentru câte și mai câte!
Evident, când vine vorba despre promisiuni, fiecare consideră că soluţiile lui sunt cele mai bune, ceilalţi fiind ”cei mai răi, cei mai incompetenţi, care au furat și n-au făcut nimic”!
De fapt, după cum se vede, nici anul electoral 2020 nu va ieși din tiparul celor deja știuţi și de care electoratul român a mai avut parte. Nu iese din tipar, pentru că și anul acesta s-a practicat traseismul politic fără niciun fel de remușcare, astfel încât pe afișele agăţate de toate gardurile și atârnate de toţi stâlpii să fie pozaţi în costum candidaţii primari care trebuie.
Cum însă în politică există inclusiv sacrificii, anul acesta a fost înregistrat și un soi aparte de răzbunare, în sensul că lideri de partide au fost nevoiţi să-și dea mâna, după ce au stabilit ca la nivel local să se formeze alianţe, în speranţa că voturile către candidaţii comuni vor fi mai multe.
Așa se întâmplă însă când principala dorinţă este doar victoria, strict, o dată la patru ani, punându-se pe tapet marile probleme ale cetăţenilor, ca și când până atunci acestea n-ar fi existat.
Mai trist este însă faptul că, anul acesta, ca niciodată parcă, pandemia cu toată cohorta ei de coronaviruși a reușit să pună și mai tare degetul pe rănile mai vechi.
Iar aceste răni sângerânde sunt chiar domeniile care, în momentul de faţă, sunt și cele mai afectate. Dovadă că sistemul sanitar este, în continuare, cel mai expus din cauza pandemiei, că economia răsuflă din ce în ce mai greu, nu mai vorbim de bulibășeala cu începerea noului an școlar, unde, de la o zi la alta, sunt puse pe hârtie alte scenarii, cât să se nască noi temeri dar și mai mare derută.
Ţin cont politicenii candidaţi de această realitate? Nu prea, atât timp cât unii dintre ei abia acum descoperă că sunt și orașe fără străzi asfaltate ori reţea de canalizare, că anumite zone sunt insalubre ori că gunoaiele sunt aruncate la colţ de stradă.
Ca să vadă cum se trăiește cu adevărat în România, ar trebui ca aceia care vor cere pe data de 27 septembrie votul alegătorilor să trăiască măcar o lună așa cum trăiește un cetăţean obișnuit. Adică, din salariul minim să plătească facturile, creditele și să-i mai și rămână bani de mâncare! Ei, și când n-ar mai avea niciun ban în buzunar, să spună atunci pe unde v-or mai scoate cămașa, dacă tot găsesc soluţii doar în an electoral!
