Filiala din Prahova – reprezentată în Consiliul Director

Doru Dinu Glăvan a fost reales preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), informează un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, la Adunarea Generală a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, sesiunea a II-a, care a avut loc la Grădina de vară a Teatrului „Constantin Tănase” din Bucureşti, au fost alese şi celelalte organisme de conducere ale organizaţiei – Consiliul Director, Comisia de atestare profesională, Comisia de cenzori.
Membrii noului Consiliu Director sunt Nicolae Băciuţ, Mădălina Corina Diaconu, Claudius Dociu (n.n – preşedinte al filialei din Prahova a UZPR), Daniela Gîfu, Iuliana Gorea Costin, Roxana Istudor, Miron Manega, Răzvan Onesa, Sorin Stanciu, Gheorghe Văduva, Cornel Cepariu, Mihai Milca, Mircea Pospai.
Componenţa celorlalte organisme de conducere a UZPR a rămas neschimbată, cu excepţia trecerii la conducerea Comisiei de atestare profesională a jurnalistului Dan Constantin, odată cu numirea ca vicepreşedinte a lui Sorin Stanciu, alături de Roxana Istudor.
Adunarea Generală a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a aprobat în unanimitate ca filialele să ţină alegeri pentru conducere la fiecare patru ani, continuarea eforturilor pentru legiferarea zilei de 28 iunie ca Zi a Ziaristului Român, iniţierea unor site-uri de profil, sub egida UZPR, care să conecteze organizaţia cu presa din America latină şi respectiv Orientul îndepărtat.
„Adunarea Generală a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, statutară, derulată în numele jurnaliştilor care fac parte din cea mai mare organizaţie de breaslă din România, a aprobat în totalitate programul pentru viitorii patru ani al preşedintelui Doru Dinu Glăvan, care, alături de noua sa echipă, şi-a propus şi a prezentat colegilor din toată ţara un program ambiţios, care continuă realizări remarcabile şi care a fost votat de reprezentanţii tuturor membrilor UZPR din ţară”, se mai arată în comunicat.