N. D.
Din cauza pandemiei, reprezentanțiile actorilor ploieșteni sunt susținute, în continuare, în aer liber, cele mai multe spectacole fiind organizate pe scena din curtea Teatrului de Animaţie Imaginario. Astfel, Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești își întâmpină publicul în luna iulie cu o incursiune în lumea poveștilor, sâmbătă, de la ora 18.00, „Motanul încălţat” făcându-şi apariţia pe scenă şi urmând să le demonstreze celor mici cum îi poate schimba viaţa fiului cel mic al unui morar, ajutându-l să devină dintr-un om simplu un adevărat prinţ, aceeași reprezentație fiind programată și duminică, de la orele 10.00 şi 11.30. Adaptare după Charles Perrault, regia piesei ”Motanul încălțat” – care este recomandată copiilor peste 4 ani – este semnată de Mihai Androne, personajele fiind întruchipate de actorii: Diana Uță, Adrian Georgescu, Lucian Orbean, Ioana Roșu/Lăcrămioara Bradoschi, Nelu Neagoe, Paul Niculae, Lizica Sterea, Cătălin Rădulescu/Mihai Androne. Tot duminică, de la ora 20.00, este anunțat spectacolul-concert „Suflet pereche”, fiind vorba despre o reprogramare din cauza faptului că artista principală – Nico – a fost nevoită să stea în izolare două săptămâni, după ce a intrat în contact cu o persoană confirmată a fi infestată cu noul virus. Iubitorii de toate vârstele ai muzicii de calitate se vor putea delecta cu melodii reprezentative din repertoriul artistei, dar şi cu acordurile unor îndrăgite piese româneşti, alături de ea mai evoluând Daniela Răduica, Romeo Zaharia, George Capanu, acompaniaţi de Orchestra şi Baletul Majestic. Pentru ambele spectacole, biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de Bilete a Teatrului, telefon 0244 522 774.