Între cele două decese înregistrate pe 29 iunie este și cel al un bătrân de la căminul din Izvoarele

V. Stoica

Două noi decese s-au înregistrat în județul Prahova la persoane care au fost infectate cu coronavirus, în ziua de 29 iunie. Este vorba despre doi bărbați, de 79, respectiv 63 de ani, ambii cu alte probleme grave de sănătate. Primul a fost internat în Spitalul Câmpina, la Terapie Intensivă, pe 25 iunie, confirmat cu coronavirus în aceeași zi și care a decedat patru zile mai târziu, adică luni, 29 iunie. Bărbatul, cu accident vascular cerebral cu sechele, hipertensiune arterială, diabet, demență și neoplasm de prostată operat, este unul dintre beneficiarii centrului de îngrijire bătrâni de la Izvoarele, unde zeci de persoane au fost confirmate cu coronavirus în urmă cu o săptămână.
Al doilea caz de deces înregistrat luni este al unui bărbat de 63 de ani internat și confirmat pe 23 iunie și care s-a stins din viață pe 29 iunie, de asemenea, cu accident vascular cerebral, diabet și boală cardiacă ischemică.
De la începutul epidemiei și până ieri, la nivelul județului Prahova, 396 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 14 au decedat, iar 108 au fost declarate vindecate și externate.
Pe parcursul zilei de luni, 29 iunie, au mai fost externați zece pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii Covid-19. Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP. În total, 91 de prahoveni au fost externați, dar cu obligația să respecte regulile precizate.
În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, erau ieri internați zece pacienți, din care opt ventilați mecanic.