N. Dumitrescu

În condițiile în care municipiul Ploiești și locuitorii săi resimt, ca peste tot în țară, efectele pandemiei, era de așteptat ca, în momentul de față, și la nivelul municipalității să existe o strategie, respectiv să fie puse pe hârtie o serie de proiecte astfel încât să se vadă implicarea autorităților locale pentru revenirea, mai ales din punct de vedere economic, la normal. În context, era de așteptat ca, după ieșirea din starea de urgență și trecerea la starea de alertă, primul proiect anunțat, respectiv prima întâlnire a autorităților, să fie făcută cu reprezentanții mediului de afaceri de pe plan local, pentru a se stabili cu ce s-au confruntat și cu se confruntă din cauza pandemiei, dar, mai ales, ce soluții se întrevăd. Însă, surpriză! Ieri, Primăria Ploiești a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, care este, în momentul de față, principala problemă a orașului pentru care s-a găsit și rezolvarea! Este vorba despre constituirea Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret (C.C.P.T.) al Municipiului Ploieşti (!?!), primarul Adrian Dobre adresând public, în acest sens, prin intermediul comunicatului de presă, o invitaţie către organizațiile, asociaţiile şi fundaţiile de tineret din Ploiești, în sensul depunerii adeziunilor necesare în vederea constituirii forului menționat. Ce ar urma să fie CCPT ne lămurește tot Primăria Ploiești: o structură consultativă pentru probleme de tineret, fără personalitate juridică, structură care să funcţioneze pe lângă Consiliul Local Ploieşti, în baza legislației naţionale şi locale în vigoare, din care pot face parte reprezentanţi ai structurilor de tineret care îşi desfăşoară activitatea în Ploieşti, persoanele interesate putând depune cererea de adeziune, în sistem online, începând de ieri, în termen de 10 zile.
Dacă invitația transmisă tinerilor va avea succesul scontat, cu siguranță se va vedea după scurgerea celor zece zile menționate anterior, însă primarul orașului este mai mult decât optimist:”Consider că tinerii reprezintă pentru oraşul nostru şi pentru administraţia locală punctul de legătură cu viitorul, iar din funcţia de edil şef al Ploieştiului am fost deschis permanent faţă de opiniile constructive ale tinerilor. Tocmai de aceea, prin constituirea Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret (C.C.P.T.) al Municipiului Ploieşti, se deschide un parteneriat oficial şi direct cu reprezentanții structurilor de tineret, bazat în primul rând pe un dialog structurat în ceea ce priveşte elaborarea şi monitorizarea aplicării politicilor publice în domeniul tineretului, la nivel local. Tinerii care se vor alătura acestui for consultativ îşi vor putea exprima ideile şi forţa creatoare în vederea dezvoltării şi modernizării oraşului nostru, în domenii de lucru precum cultură, educaţie şi formare, ocuparea forţei de muncă şi antreprenoriat sau vor putea participa la diferite activităţi de voluntariat în zona sănătăţii, mediului, sport, incluziune socială şi susţinerea tinerei familii. Sper ca acestei invitaţii să-i dea curs cât mai mulţi tineri dornici să participe activ la viaţa economică, educaţională şi culturală a municipiului Ploieşti”.