V. Stoica

Dacă ședința ordinară a Consiliului Județean Prahova, desfășurată în ultima zi din luna martie, a avut loc în Sala Europa a Palatului Administrativ din Ploiești, pentru a fi menținută distanța obligatorie între participanți, începând cu luna aprilie – atât timp cât va dura starea de urgență – întrunirile aleșilor județeni se vor desfășura exclusiv online. Este vorba atât despre ședințele comisiilor de specialitate, cât și despre cele extraordinare și ordinare convocate de președintele Consiliului Județean, Bogdan Toader.
Această măsură a fost luată pentru evitarea contactului direct între persoane, la organizarea desfășurării ședințelor Consiliului Județean Prahova. Conform procedurii aprobate, ședințele plenului Consiliului Județean Prahova și ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura prin mijloace electronice, convocarea, proiectul ordinii de zi și materialele de ședință urmând să le fie transmise consilierilor județeni pe adresele de e-mail, cu mențiunea că ședința se va desfășura prin mijloace electronice. Modalitatea de lucru în cadrul ședințelor Consiliului Județean Prahova, desfășurate prin mijloace electronice, este următoarea: președintele Consiliului Județean Prahova va face prezența tehnică a consilierilor județeni, pentru a se asigura că toate dispozitivele funcționează normal, iar fiecare consilier județean va fi întrebat dacă este prezent, verificându-se inclusiv de către secretarul general al județului dacă sunt îndeplinite condițiile de cvorum, pentru ca ședința să se desfășoare în condiții legale. După ce președintele CJ, Bogdan Toader, va citi ordinea de zi, va urma procedura de suplimentare și de aprobare a acesteia conform Codului Administrativ.
Votul se va realiza prin apel nominal, cu menționarea fiecărei opțiuni și după ce toți consilierii județeni și-au exercitat votul, președintele Consiliului Județean anunță rezultatul votului, făcând mențiune dacă proiectul de hotărâre/subiectul supus votului a fost adoptat sau respins.
Toate ședințele Consiliului Județean Prahova, desfășurate prin mijloace electronice, se vor înregistra audio și/sau video.