Petre Apostol

Toate competițiile de handbal de pe teritoriul României sunt întrerupte, în acest moment, din cauza pandemiei de COVID-19. În Divizia A la handbal feminin era, oricum, programată o pauză de aproape trei săptămâni, iar cu doar câteva etape înainte de finalul sezonului regulat situația cu privire la echipele calificate la Turneul Semifinal este, în mare parte, deja stabilită în cele patru serii.
La primul său sezon, echipa Clubului Sportiv Activ Prahova Ploiești – înființat de Consiliul Județean Prahova, anul trecut – este ca și calificată la Turneul Semifinal. De menționat că noua echipă prahoveană este alcătuită pe scheletul formației care activa la HC Activ CSO Plopeni, grupare care a ratat, la limită, în sezonul trecut, calificarea la Turneul Final.
În prezent, CS Activ Prahova Ploiești, echipă antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu, ocupă locul secund în Seria C, poziție pe care, cel mai probabil, va încheia sezonul regulat, având un avantaj liniștitor față de a treia clasată, CSM Târgu Jiu. În același timp, are șase puncte în urma echipei de pe prima poziție, CS Dacia Mioveni 2012, după ce a pierdut, săptămâna trecută, duelul direct, disputat la Sala „Olimpia”, într-un meci în care s-a jucat fără spectatori.CS Activ1
De altfel, echipa ploieșteană nu a pierdut puncte decât în confruntările cu CS Dacia Mioveni 2012, cedând de trei ori și încheind o dată la egalitate. În plus, Activ Prahova Ploiești are cel mai bun golaveraj din serie (+191), cu cele mai multe goluri înscrise și cele mai puține goluri primite. Ca medie, elevele antrenorilor Ciupitu și Nimu au înscris 25,78 goluri pe meci, în timp ce au încasat 18,7 pe partidă.
Obiectivul declarat al echipei ploieștene este prezența la Turneul Final, la care avansează primele patru formații din eșalonul secund. Pentru a ajunge în această fază, Activ Prahova Ploiești are nevoie să se claseze pe unul dintre primele două locuri ale grupei din care va face parte la Turneul Semifinal.
Ocupanta locului secund din Seria C va evolua în Grupa 2 la Turneul Semifinal, în care va întâlni câștigătoarele Seriilor B și D și formația de pe a doua poziție din Seria A. Astfel, va evita confruntarea cu principala favorită la promovarea directă, CSM Galați, singura formație din Divizia A care a câștigat toate partidele disputate până în prezent, asigurându-și prima poziție în Seria A.
În privința viitoarelor adversare ale CS Activ de la Turneul Semifinal, există o singură certitudine, anume echipa de pe locul al doilea din Seria A – HCF Piatra Neamț. În schimb, în Seriile B și D lupta pentru prima poziție este încă deschisă. În Seria D, duelul pentru prima poziție este programat chiar în etapa următoare, ACS Crișul Chișineu-Criș primind vizita formației CSM Târgu Mureș. În prezent, echipa din Chișineu-Criș, neînvinsă în CS Activ2campionat, are un avantaj de numai două puncte față de gruparea mureșeană.
În Seria B, disputa pentru prima poziție se dă, de asemenea, între două echipe, anume CSU Neptun Constanța și CSU Știința București, gruparea de la malul mării având, în prezent, un avantaj de trei puncte față de formația din Capitală, însă și un meci în plus disputat. Cel mai probabil, ocupanta primei poziții se va decide în urma meciului direct, programat în ultima etapă, pe terenul formației din București.
Turneul Semifinal este programat să se dispute după sistemul „fiecare cu fiecare”, primele două clasate urmând să se califice la Turneul Final. Conform actualului program, stabilit înainte de startul sezonului, Turneul Semifinal ar uma să se desfășoare în perioada 30 aprilie – 3 mai.
Turneul Final este programat, deocamdată, în perioada 14-17 mai, cele patru echipe calificate evoluând tot după sistemul „fiecare cu fiecare”, spre deosebire de sezonul precedent, în care s-a jucat în sistem „Final Four”. Primele două clasate vor promova în mod direct în Liga Națională, în vreme ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor juca la baraj cu formațiile de pe locurile 11 și 12 din primul eșalon, în sistem „fiecare cu fiecare”, turneu programat, în momentul de față, în perioada 4-6 iunie.
Divizia A la handbal feminin ar urma să se reia începând cu 4 aprilie, în Seria C mai fiind de disputat trei etape, în care Activ Prahova Ploiești are programate confruntările cu Național Râmnicu Vâlcea, CSU Târgoviște (ambele – în deplasare) și CSM Târgu Jiu (pe teren propriu).