Victimele atacurilor urşilor şi mistreţilor vor fi despăgubite
Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ de modificare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, care prevede, între altele, acordarea de despăgubiri victimelor atacurilor urşilor şi mistreţilor, a anunţat Administraţia Prezidenţială, potritiv Agerpres,
Legea prevede modificarea noţiunii de „vânătoare” şi „vânător”, instituirea în sarcina administratorului faunei cinegetice a obligaţiei de a stabili modelul-cadru al acordului de colaborare între gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ-teritoriale.
Alte prevederi se referă la modificarea modalităţii de acordare a despăgubirilor acordate pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele de faună de interes cinegetic, acordarea de despăgubiri şi daune morale pentru persoanele fizice victime ale faunei cinegetice, în caz de răniri sau deces, precum şi exceptarea de la incriminarea ca infracţiune în cazul vânătorii de urgenţă prin folosirea luminii farurilor sau dispozitivelor luminoase, în situaţiile în care se recoltează exemplare din specia de mistreţ pentru prevenirea pagubelor sau pentru combaterea pestei porcine.
Astfel, vânătoarea este acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, printre care mistreţii şi urşii, aflate în stare de libertate.
Vânătorul este definit ca persoană fizică, membră a unei organizaţii vânătoreşti gestionare de faună cinegetică, posesoare a unui permis de vânătoare, care ocroteşte, îngrijeşte şi extrage fauna cinegetică în condiţiile legii. În lege se prevede că administratorul pentru protecţia faunei de interes cinegetic şi în domeniul vânătorii acordă nivel de intervenţie şi prevenţie anual, pentru prevenirea pagubelor şi accidentelor la speciile din anexa nr. 2, printre care se află şi urşii. Nivelul prevenţiei se aprobă până cel târziu pe data de 15 mai a fiecărui an.
Constituie infracţiune utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcţionează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a dispozitivelor cu termoviziune, cu excepţia utilizării dispozitivelor de iluminare a ţintelor pentru vânarea speciilor mistreţ, şacal şi vulpe, cu derogare de la autoritatea publică centrală care răspunde de mediu.