N. D.

Faptul că 2020 este an electoral face ca, în ultima perioadă, în spaţiul public, inclusiv în Prahova, să apară tot soiul de informaţii, inclusiv de presupuse “transferuri” de la un partid la altul al unora dintre politicienii locali, unii dintre aceştia deţinând chiar funcţia de demnitar. Este şi cazul deputatului de Prahova Graţiela Gavrilescu, fost vicepremier, despre care, inclusiv ieri, a circulat informaţia conform căreia ar fi devenit membru social-democrat. În legătură cu acest lucru, parlamentarul prahovean a făcut următoarea declaraţie: ”În urma informațiilor apărute în presă cu privire la apartenența mea politică, precizez că sunt prim-vicepreședinte al Partidului Forța Națională. Nu m-am înscris în PSD, dar vom fi aliații PSD la alegerile locale”. De adăugat că Grațiela Leocadia Gavrilescu este acum deputat de Prahova al Partidului Forța Națională, dar la alegerile parlamentare din noiembrie 2016 a fost aleasă pe lista ALDE.