Pentru a folosi o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să aibă cel puțin 14 ani. Aceste mijloace de transport se pot deplasa doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Circulația pe trotuar este interzisă. Condițiile sunt prevăzute într-un proiect de ordonanță de modificare a legislației privind circulația pe drumurile publice, în a cărei notă de fundamentare se precizează că între 2016 și 2019 conducătorii de trotinete au fost implicați în 192 de accidente, în care unul a murit, iar 37 au fost răniți grav.
Potrivit proiectului pus în dezbatere publică de MAI, trotineta electrică este definită ca „vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”.
Circulația pe trotuare este interzisă pentru trotinetele electrice, așa cum sunt ele definite în lege. Astfel, potrivit proiectului: „sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcție specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role fără mijloace de autopropulsie, precum și cele care conduc vehicule a căror viteză maximă prin construcție nu depășește 6 km/h și sunt echipate cu un motor electric”.
Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h, se arată în document.
În nota de fundamentare a actului normativ se arată că din cercetarea legislației rutiere a altor state europene cu privire la circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice s-a relevat: este interzisă în state precum: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;este permisă în state precum: Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Franța și Olanda;nu este reglementată încă în Bulgaria, Grecia, Polonia, Spania, Ungaria și Croația. În Germania, de exemplu, cei care conduc trotinete electrice trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani, nu au voie să meargă cu o viteză mai mare de 20 km/h și nu le este permis accesul pe trotuar sau în zonele pietonale.