FC Petrolul – Metaloglobus București 0-0
Stadion: ”Ilie Oană”. Spectatori: circa 2000.
FC Petrolul: Avram (cpt) – Olaru, Sîrghi, Manolache, Țicu – Meza Colli, Mihăescu – Munteanu (80 Gnaboyou), Gavrilă (88 Bratu), Saim Tudor (64 Ștefănescu) – Arnăutu. Antrenor: Flavius Stoican.
Metaloglobus: Gavrilaș – Ciubotaru, Plămadă, Lung, Sava – Ciocâlteu (89 Vîlceanu), Sato Mino, Lungu, Duminică – Cl. Herea (63 Al. Coman), O. Herea (cpt) (80 Ionică). Antrenor: Marius Măldărășanu.
Au arbitrat: Adrian Viorel Cojocaru (Galați) – Imre-Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe) și Doru Zamfir (Slatina).
Observatori: Cristian Petropulos (Alba Iulia) și Laurențiu Vărgatu (Brăila)
Jucătorul meciului: George Gavrilaș.

Petrolul a terminat fără victorie seria meciurilor jucate, în 2019, pe „Ilie Oană”, după o remiză „albă” în confruntarea cu Metaloglobus București. Elevii lui Flavius Stoican au dominat meciul dar, din nou, au plătit tribut ocaziilor ratate! Unele dintre ele, mari, foarte mari chiar!
Iar când, din ultimele șase meciuri ai un singur succes, iar în ultimele patru… niciunul, nereușind nici măcar să dai vreun gol ”acasă” în ultimele două partide, sigur ai probleme! Pe care le vede toată lumea! Cine trebuie să le ”recunoască” și, mai ales să le rezolve, este însă… marea problemă!
Într-o etapă în care toate celelalte rezultate păreau să lucreze în favoarea lor, „lupii” n-au reușit să profite și să-și adjudece toate cele trei puncte din confruntarea cu Metaloglobus, rămânând, astfel, în afara podiumului eșalonului secund. Meciul de pe „Ilie Oană” nu s-a abătut foarte mult de la scenariul pe care l-am tot văzut pe parcursul acestui sezon, cu o echipă a Petrolului ce a dominat ostilitățile, dar, din nou, a ratat enorm, iar victoria atât de necesară a refuzat să vină!
Seria ocaziilor mari a fost deschisă după nici un sfert de oră, atunci când Gavrilă a centrat de pe stânga, Arnăutu a deviat cu capul, Gavrilaș a respins în față, dar Sîrghi (14) n-a profitat, trimițând în blocajul portarului advers! Zece minute mai târziu, Saim Tudor a țintit butul din dreapta lui Gavrilaș, cu un șut expediat din marginea careului mare, apoi Arnăutu (32) n-a cadrat ținta cu o lovitură de cap, iar Sîrghi (38) a mai trimis, încă o dată, în Gavrilaș!
Sarabanda ratărilor a continuat și după pauză, cu o dublă șansă în aceeași fază: Munteanu a șutat din stânga, Gavrilaș a respins în față, dar Arnăutu (50) a reluat, din mijlocul careului, pe lîngă poartă. Extrem de norocos, Gavrilaș a scăpat cu fața curată și la șutul lui lui Mihăescu (60), pe care l-a respins de lângă bara din stânga sa, la „capul” lui Gavrilă (67), ce a trecut peste poartă, sau la reluarea, tot cu capul, al lui Gnabaoyou (81), la care balonul a ocolit, din nou, ținta.
Și, de parcă nu era suficient faptul că mingea a refuzat să intre în poarta bucureșteană, finalul i-a găsit pe oaspeți având marea șansă să deschidă scorul, la o lovitură liberă indirectă de care au beneficiat chiar de pe linia de 6 metri a careului petrolist, dar la care Cristi Sîrghi a intervenit la sacrificiu, reușind să blocheze șutul lui Alexandru Coman (90+5)! Ar fi fost prea mult și, cu siguranță, nedrept.
Așa, s-a terminat 0-0 și, fără victorie în ultimele patru întâlniri, echipa noastră alunecă până pe poziția a cincea a Ligii 2, la trei puncte de promovarea directă și unul singur de locul care duce la baraj. Iar ultimul joc al anului va fi unul extrem de important, Petrolul urmând să o întâlnească duminică, de la ora 13.00, în deplasare, pe lidera ierarhiei, UTA Arad.

Stoican și dopurile

Antrenorul Petrolului – Flavius Stoican – se apropie de momentele de tensiune, controverse și … circ, de care a mai avut parte și la alte echipe, Iașiul fiind ultimul exemplu. Contestat de suporteri, care i-au cerut, din nou, ”demisia”, acesta a răspuns că știe cum să ”scape” de ”vocea tribunei” – cu dopuri în urechi! ”În general e uşor să dăm vina. Pentru mine e îmbucurător că ajungem în acele situaţii. Într-adevăr, trebuie să aibă mai multă luciditate, să fie mult mai atenţi la finalizare şi mai conectaţi. Lăsăm senzaţia că ratăm ocazie după ocazie. Nu suntem nici Barcelona! Suntem o echipă care ne creăm ocazii prin multă muncă. Este supărător că există riscul ca adversarul să treacă o dată de centrul terenului şi să marcheze un gol, cum a fost meciul trecut, cu cei de la Buzău, când am dominat cap-coadă, cu multe ocazii, ratări şi am primit un gol. Asta e cel mai dezamăgitor. Dar, până la urmă, jucătorii trebuie să aibă linişte când intră pe teren, să fie conectaţi, să nu pună la suflet, pentru că şi pentru ei este foarte greu când aud că sunt huiduiţi. Nu este uşor, dar, cu toate astea, dopuri în urechi, ştiu ce avem de făcut” – a spus Stoican, care, probabil ar fi cazul să primească mai multe pachete de… vată cadou, că tot vin ”Sărbătorile”!
Foto: Cristi Stavri