Luiza Rădulescu Pintilie

Cu aceeaşi rigoare ştiinţifică şi ţinută editorială cu care ieşea de sub tipar, în urmă cu opt ani, primul volum al amplei monografii „ Marea Carte a Ploieştilor”- a fost lansat recent cel de-al treilea volum, acela care întregeşte şi desăvârşeşte proiectul ambiţios şi demn de toată lauda al Societăţii Culturale „Ploieşti-Mileniul III” de a cuprinde istoria, viaţa şi devenirea acestui oraş într-o lucrare cu adevărat reprezentativă. Şi când termenul de referinţă este celebra monografie a lui Mihail Sevastos, datând de acum mai bine de trei sferturi de veac ( 1937), sunt de înţeles responsabilitatea unui asemenea demers şi justificarea de a aprecia faptul că a fost dus la bun sfârşit. Iar în acest sens, câteva cifre sunt, în ciuda „răcelii” lor matematice, mai mult decât relevante: 18 ani de cercetare-documentare, redactare şi tipărire a celor trei volume de sinteză, însumând peste 30000 de pagini de text şi ilustraţie color; 90 de apariţii editoriale circumscrise tematicii generale a monografiei- de la cărţi istorice la beletristică şi de la rememorări ale vieţii unor personalităţi la cultura universală. În fapt, aşa cum a spus, în „Cuvântul de preţuire” transmis cu prilejul lansării recentului volum, actualul preşedinte al Academiei Române, Ioan -Aurel Pop, „Suntem în faţa unui monument istoriografic şi cultural, construit cu migală şi cu erudiţie timp de 18 ani, de către un colectiv de autori coordonat de către preşedintele Societăţii Culturale „Ploieşti-Mileniul III”, inginer Constantin Trestioreanu. Cele trei volume de câte circa 1000 de pagini (volumul I, lansat în 2011, volumul al II-lea, în 2016 şi acum volumul al III-lea, încheietor al proiectului) cuprind istoria integrală a acestor locuri binecuvântate, care mai poartă în sine amintirea vocii marelui domn al Unirii, Mihai Viteazul, sau ecoul satirei lui Ion Luca Caragiale, ilustrul dramaturg care biciuia moravurile prin râs şi care visa o Românie mai bună şi mai dreaptă. Istoria aceasta de peste 3000 de pagini se adaugă celorlalte 90 de lucrări realizate şi publicate în nici două decenii („Istoria Ploieştiului în date”, „Dicţionar istoric al Judeţului Prahova”, „Republica de la Ploieşti”, „O cronică ploieşteană” etc) şi pune în lumină entuziasmul, pasiunea şi setea de cultură a unor intelectuali care, fără să beneficieze de sprijinul financiar al autorităţilor, onorează destinul elitei noastre de a fi în fruntea marilor iniţiative spirituale ale poporului român.” Cuvintele de apreciere au însoţit de fapt întregul drum parcurs de această monografie. În prefaţa volumului I, acad. Florin Constantiniu menţiona:”Înarmaţi cu rezultatele anchetelor înaintemergătoare şi stăpâni pe o documentaţie impresionantă – mergând de la săpăturile arheologice, trecând sursele scrise (inedite sau tipărite)şi încheind cu o vastă bibliografie – autorii au oferit o atotcuprinzătoare frescă istorică a Ploieştilor de la originile îndepărtate până astăzi”.La rândul său, acad . Mircea Petrescu evidenţia în legătură cu cel de-al II-lea volum: ”De data aceasta este descrisă întreaga viaţă economică a Ploieştilor, în context naţional şi mondial, în întreaga sa structură, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent (…) Această nouă contribuţie are meritul că aduce în atenţie un număr însemnat de aspecte mai puţin cunoscute, pe baza unei cercetări fructuoase în arhivele naţionale şi locale, precum şi a unor lucrări inedite ale unor personalităţi ploieştene. Cuvintele academicianului Eugen Simion adaugă, cu referire directă la noul volum ieşit de sub tipar, încă o perspectivă reuşitei întregului proiect ştiinţific şi editorial asumat de Societatea Culturală „Ploieşti-Mileniul III”, prin toţi aceia care, de la preşedinte la cel din urmă membru, dau conţinut, forţă şi însufleţire acestei asocieri întru spirit:” Marea Carte are proporţiile Bibliei şi ea cuprinde totul, de la Cultele creştine- aşa cum s-au manifestat ele pe teritoriul oraşului- până la instituţiile de învăţământ şi, de aici, la formele şi manifestările de artă şi cultură, inclusiv la cultura populară (…).Valoarea documentară, informativă a acestei enciclopedii este, pot confirma, solidă, vastă şi, pe cât îmi dau seama, documentată la sânge. Adică întru totul remarcabilă. Cititorul care va avea curiozitatea să răsfoiască această carte, plină de informaţii şi de comentarii, nu se va despărţi de ea cu mâinile goale”.
Păstrând încă mirosul cernelii tipografice, cel de-al III-lea volum ce poartă frumosul şi înălţătorul nume „Marea Carte a Ploieştiului” a plecat către cititori – fie ei istorici, pasionaţi de istorie, trăitori în Ploieşti sau cu rădăcini în acest oraş. Unii vor aprecia rigoarea şi valoarea informaţiilor ştiinţifice, altora le vor atrage, poate, atenţia detaliile cu parfum de epocă, identificarea unor locuri, evenimente sau personalităţi ştiute, toate cuprinse în cele peste 1000 de pagini reunite sub genericul „Viaţa spirituală” şi referindu-se, în cele cinci părţi, la: Culte, Învăţământ, Justiţie, Cultură şi Artă, Sport şi Turismul Cultural, Relaţiile culturale şi de înfrăţire ale Ploieştilor cu oraşe din alte ţări. Volumul este coordonat de prof.dr. Gheorghe Marinică şi ing. Constantin Trestioreanu şi este semnat, alături de aceştia, de prof.dr. Alexandru I.Bădulescu, prof.bibliolog Marian Chirulescu, prof.Nicolae Dumitrescu, prof.univ.dr.ing. Stelian Dumitrescu, prof.dr. Laura Cristina Geală, avocat Mircea Grigore, prof.Ioan Groşescu, prof. Constantin Neagu, prof.dr.Mihai Rachieru, prof.dr.Dorin Stănescu, prof.Ieronim Tătaru, prof.dr. Polin Zorilă.Tipărirea cărţii a fost realizată la Karta-Graphic Ploieşti. Dincolo de aceste semnături, fiecare în parte şi toate laolaltă având deja recunoaşterea statorniciei implicări în viaţa cultural-artistică, ştiinţifică şi de spirit a Ploieştilor, există şi în acest volum- ca şi în celelalte două- o semnătură cu totul aparte: cea a unei identităţi sufleteşti şi de afectivitate„împrumutate” fiecărui cuvânt, fiecărui rând, fiecărei pagini fără de care nu s-ar fi putut clădi trăinicia unui asemenea ”monument istoriografic şi cultural”. Fiindcă nu există îndoială că „Marea Carte a Ploieştilor” se înfăţişează privirii, minţii şi sufletului nu numai ale generaţiei de azi, ci şi ale acelora ce vor veni. Şi doar „zidirile” care au la temelie şi acea fastă „bătaie” de inimă rezistă cu adevărat sub biciuirile vremii şi ale vremurilor!