Prahova are un senator sută la sută implicat în întocmirea și modificarea unor acte legislative în folosul comunității și al românilor. Până în momentul de față, aflat la primul său mandat, senatorul independent Emanoil Savin a fost semnatarul unui număr de 82 de inițiative legislative și a susținut alte câteva proiecte guvernamentale.
Emanoil Savin: „Am susţinut doar interesele cetăţenilor și ale administraţiilor publice locale. Evident, este foarte dificil să definesc ca foarte importantă o anume idee legislativă în detrimentul alteia care abordează o cu totul altă latură socială. Complexitatea vieţii, foarte diversificata combinaţie de factori care, în momentul de faţă, alcătuiesc traiul acestui popor mult încercat ne expune în primul rând pe noi, politicienii, la încercări dintre cele mai dificile. De aceea, propunerile materializate au fost în domeniul sănătăţii, educaţiei și al economiei. Și dau exemple – perioada în care dobânzile erau excesive și clauzele abuzive din contractele de împrumut, care acum au dispărut, astfel că debitorul se poate simţi protejat. La fel, serviciile spitaliceşti și drepturile pacientului au fost și ele obiectul unor reglementări, iar rezultatele se văd și în rapoartele Ministerului Sănătăţii. Dacă ar fi să mai exemplific, aş cita și iniţiative ce se referă la legiferarea finanţării sportului la nivelul primăriilor – Legea 69/2000, în perioada în care sportivii făceau greve din cauza neplăţii salariilor. Amintesc aici cazul CSM Ploieşti, unde, împreună cu domnul ministru Marius Dunca, am supus dezbaterilor Ordonanţa 38 care a modificat Legea 69/2000, astfel încât cluburile municipale, orășenești și asociaţiile sportive au putut fi finanţate din bugetele primăriilor cu sume de până la 5% din bugetele locale.
O altă preocupare a fost legată de completarea Legii 51/2006, a serviciilor comunitare de utilităţi publice prin care, în urma modificărilor susţinute de mine, s-a obţinut scutirea de taxe temporare a terenurilor cu vegetaţie forestieră, a pășunilor și a terenurilor agricole pentru executarea unor lucrări de interes local și judeţean. Beneficiarii acestei modificări legislative au fost autorităţile locale și judeţene, astfel făcându-se economii substanţiale la nivelul bugetelor. Acum totul a devenit practic şi operativ”.
Printre cele 82 de inițiative legislative la care a fost semnatar Emanoil Savin s-au aflat și următoarele propuneri:
– Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal şi a Legii nr.95-2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;
– Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

O Românie care să meargă cu precizia unui ceas!

La alegerile prezidențiale din anul 2014, implicarea primarului de atunci, Emanoil Savin, a făcut ca Buşteniul să beneficieze de cea mai mare prezență la vot și cel mai mare scor din județul Prahova pentru susținerea candidatului PNL – Klaus Iohannis: 65,41%.
ceasDupă validarea mandatului, Savin i-a dăruit preşedintelui un ceas cu mesajul: „La Buşteni, alegerile au mers ceas, în 2014”. Un gest simbolic pentru ca lucrurile în România să meargă cu precizia unui ceas…
Emanoil Savin: ”Președintele Klaus Iohannis are o mare datorie faţă de toţi cei care au crezut în el şi faţă de toţi românii. În următorul mandat, acum când însăși guvernarea este de partea lui, România trebuie să fie bine așezată și bine condusă. Indiferent de opţiunile fiecăruia dintre noi, pentru votul de duminică, 24 noiembrie, cu toţii ne dorim o Românie Puternică, o Românie mai bună, o Românie Normală! Votul fiind singurul instrument cu adevărat democratic ce ne poate arăta calea ce trebuie urmată. Prin urmare, îi îndemn pe toţi cei care astăzi înţeleg ce înseamnă datoria civică să meargă la vot! Naţiunea noastră trebuie să fie respectată și puternică!”.

Rezultatele obţinute la alegerile pentru președintele României din data de 16 noiembrie 2014, la nivelul orașului Bușteni

KLAUS IOHANNIS – 4638 voturi – 65,41%
VICTOR PONTA – 2453 voturi – 34,59%

Emanoil Savin: „Timp de 12 ani, preocuparea mea neîncetată a fost să dezvolt orașul Bușteni.  Funcţia de primar şi, acum, cea de senator nu s-au aflat niciodată pe poziţii concurente. Dimpotrivă, am avut de-a face cu o permanentă frământare lăuntrică pentru ca respectivele activităţi să conveargă din toate punctele de vedere către binele cetăţenilor. Întotdeauna am votat în Senat pentru lucruri care mi s-au părut normale, chiar dacă nu erau iniţiate de partidul din care făceam parte. Și datorită votului meu, alocaţiile copiilor au fost aproape dublate și au ajuns la 150 lei pentru fiecare copil al României”!

(P)