V.S., N.D.

 

Aflat la final de mandat, președintele-candidat Klaus Werner Iohannis a refuzat să dea explicații amănunțite referitor la una dintre promisiunile făcute în urmă cu cinci ani, în cadrul campaniei electorale de la finalul anului 2014. Atunci, Iohannis a declarat că prima măsură pe care o va lua în mandatul său va fi să renunțe la imunitatea pe care i-o conferă funcția de șef al statului.Iohannis Ploiesti

Prezent, luni, la Ploiești, pentru a se întâlni cu membrii și cu simpatizanții Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis a refuzat să precizeze ce pași a făcut în cei cinci ani de mandat pentru a renunța la imunitate, așa cum a promis în 2014.

“Acest lucru se poate face odată cu schimbarea Constituției!”, a fost răspunsul candidatului Dreptei la Președinția României, care a refuzat însă să asculte întrebările suplimentare ale jurnaliștilor privitor la această promisiune din 2014.

Nu la fel de reținut a fost candidatul Iohannis în fața membrilor și simpatizanților de partid, aduși din localitățile prahovene pentru a participa la întâlnirea cu acesta! Printre atacurile la adversarul său dintotdeauna – Partidul Social Democrat – Iohannis s-a arătat foarte entuziasmat de faptul că a plantat un stejar, în centrul Ploieștiului, “împreună cu Adrian, gunoaie salaprimarul general al orașului”, afirmând, pe de altă parte, că la votul de duminică, prezența alegătorilor la urne este foarte importantă.

Venirea candidatului Iohannis la Ploiești l-a pus la muncă pe edilul Ploieștiului, care s-a dat peste cap pentru ca zonele prin care avea să treacă actualul președinte să fie curate lună.
Dis-de-dimineață, parcul și aleile din zona Sălii Sporturilor Olimpia au fost măturate, au fost instalate coșuri de gunoi acolo unde nu au existat vreodată, iar polițiștii au blocat accesul către intrarea principală, astfel încât să nu se infiltreze la întrunirea de partid eventuali adversari politici.

vizita IohannisCu toate acestea, toți cei prezenți au trecut prin filtre la intrarea în sală, astfel încât participanții să nu dețină vreun obiect contondent sau ascuțit asupra lor… Nimeni nu a scăpat de controlul corporal, nici măcar jurnaliștii, care au fost verificați mai abitir decât oricine.