N.D.
Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti a anunţat că una dintre secţiile sale – Teatrul de Animație pentru copii și tineret “Imaginario”- va avea, mâine seară, cu începere de la ora 18.00, premiera oficială a spectacolului “Califul barză”, piesa putând fi văzută şi duminică, 13 octombrie, de la orele 10.30 și 12.00. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, cu ocazia premierei oficiale a piesei de teatru menţionate, publicul prezent va avea parte și de un eveniment, considerat aparte. Este vorba despre lansarea almanahului „Teatrul de Animație în România”, care va avea loc în prezenţa lui Călin Mocanu, director al Teatrului Țăndărică, manager al proiectului, și a regizorului de animație Cristian Pepino, care a asigurat coordonarea și documentarea volumului. De precizat că piesa „Califul Barză”, adaptare scenică de Oana Leahu după Wilhelm Hauff, a fost premiată pentru cea mai bună scenografie la Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls, premiul fiindu-i acordat scenografului Eugenia Tărășescu Jianu. Conform conducerii teatrului ploieştean, „Califul Barză” este o poveste captivantă, cu mistere și suspans, în care doi prieteni încearcă să își recupereze înfățișarea umană după ce au fost transformați în berze de către un vrăjitor. Spectacolul este recomandat copiilor peste 5 ani, în distribuţie fiind actorii: Ana Maria Orbean (Beduin, Vrăjitor, Dragon, Barza grațioasă), Diana Uță (Beduin,Vrăjitor, Cadâna, Broscuța, Fata Morgana), Ioana Roșu (Beduin, Vrăjitor, Dragon, Broscuța, Pisica, Cadâna, Fata Morgana), Lăcrămioara Bradoschi (Beduin, Bufnița, Prințesa Lusa, Cadâna, Fata Morgana, Broscuța), Lizica Sterea (Beduin, Învățatul Selim, Barza Clămpănită, Dragon), Lucian Orbean (Beduin, Vizirul Mansor), Nelu Neagoe (Beduin, Califul Rașid), Paul Niculae (Beduin, Negustorul, Vrăjitorul Kașnur, Motan).