Chiriaș al arenei ”Ilie Oană”, din această vară, clubul Chindia Târgoviște se pregătește de primul meci în Liga I, la Ploiești, care va avea loc în această săptămână. Dâmbovițenii au anunțat amănunte despre comercializarea tichetelor pentru jocul cu Viitorul, din etapa a II-a a Ligii I (se joacă vineri, ora 21.00, pe stadionul Ilie Oană – Ploiești), acestea fiind disponbile după următorul program:
– Stadionul Eugen Popescu, Târgoviște: marți – vineri, în intervalul 09.00 – 16.30
– Stadionul Ilie Oană, Ploiești, marți – joi, în intervalul 09.00 – 16.30 și vineri, în ziua jocului, între 09.00 și 21.00
– Online: pe portalul myticket.ro.
Prețurile biletelor stabilite de clubul Chindia sunt următoarele:
Tribuna 0 – 12 lei
Tribuna I – 10 lei
Copiii cu vârsta sub 12 ani, însoțiți de cel puțin un adult, beneficiază de gratuitate și un alt amănunt de reținut este acela că, dacă se vor epuiza biletele în aceste sectoare, se va deschide și Tribuna II. Cei de la Chindia vor să organizeze și deplasarea propriilor suporteri, astfel încât să nu se joace ”cu tribunele goale” la Ploiești. Interesant este că pentru Viitorul va fi al treilea meci, din 4 oficiale consecutive, pe care echipa lui Gheorghe Hagi îl dispută la Ploiești!