Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat definitiv pe Toni Greblă în dosarul în care a fost cercetat pentru trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional. Greblă a fost achitat şi în primă instanţă tot de ÎCCJ. Procurorii DNA l-au acuzat în 2015 pe Toni Greblă că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma sa de struţi, fostul judecător al Curţii Constituţionale şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, ca să obţină pentru el şi pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. La vremea respectivă, Greblă, fost judecător CCR, a fost reţinut de DNA pentru o perioadă de 24 de ore. Greblă a explicat atunci că procurorii i-au imputat faptul că, în  ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, este vorba despre o sumă de 100.000 de euro, care a fost investită de omul de afaceri Mihai Prundianu în ferma de struţi. În schimbul banilor, Greblă ar fi intervenit pentru acesta pe lângă unele instituţii ale statului. DNA mai arăta că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, cetăţeanul moldvean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket. Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE. Toni Greblă a declarat, la scurt timp după ce a fost achitat definitiv de instanţa supremă, că va analiza şi va lua o decizie. Secretarul general al Guvernului a spus că dosarul i-a fost deschis pentru că trebuia şi CCR să fie atenţionată de persoane care „s-au crezut dumnezei” în instituţii. „Nicio decizie nu trebui luată la cald. Voi analiza cu luciditate, având în vedere şi funcţia pe care o exercit în prezent. Şi sper să iau cea mai bună decizie – să nu mă pripesc, să fiu un om echilibrat. Din păcate, alţii nu au procedat la fel cu mine”, a declarat Toni Greblă, la Antena3. Întrebat de ce i s-a deschis acest dosar când era judecător CCR, Greblă a răspuns: „Anumiţi oameni care nu mai reprezentau instituţiile în care lucrau s-au crezut dumnezei şi au vrut să pună la punct toate celelalte instituţii ale statului român. Rămăsese CCR neatenţionată în legătură cu faptul că deciziile ar trebui luate în altă parte şi conform cu interesle unora. Din acest motiv, au vrut să dea un exemplu şi CCR. Iar au acum mă felicit pentru faptul că imediat mi-am dat demisia din CCR pentru a apăra Curtea şi ea să poată să-şi exercite responsabilităţile”. La rândul său, Şerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a spus că nu avea nicio îndoială în privinţa nevinovăţiei lui Greblă.„Sunt prieten cu Toni Greblă de mai bine de 25 de ani. Nu e un secret că am făcut propunerea să meargă la Guvern şi de asemenea să meargă la Ministerul Justiţiei. Se miza pe faptul că judecătorii nu contează, erau însăilate în bătaie de joc nişte acuzaţii în care domnul Greblă era acuzat că a încălcat embargoul impus de Rusia UE. Eu nu am avut nicio îndoială că este nevinovat. Probabil că ei nu au mai reuşit să lege ceva din aceste mizerii în care se legau capre, struţi, rochii şi embargoul”, a spus Nicolae la Antena3.